FOTO | Ambasadorii Chișinăului și Bucureștiului în Italia au primit împreună colindători la sediul reprezentanței diplomatice a Republicii Moldova la Roma
-
23 Decembrie 2023 08:45
Colindătorii de la Parohia Intrarea în Biserică a Maicii Domnului din Roma au vestit Nașterea Domnului la sediul Ambasadei Republicii Moldova din Italia.
„Pe 20 decembrie, ambasadorul Republicii Moldova Anatolie Urecheanu, împreună cu ambasadoarea României, Gabriela Dăncău, au primit, la Ambasada Republicii Moldova, grupul de colindători de la Parohia Intrarea în Biserică a Maicii Domnului din Roma, coordonat de preotul protopop Gabriel Ioniță.
Cei doi diplmați le-au mulțumit copiilor pentru frumoasele urări, încurajând copiii și părinții care îi însoțeau să păstreze frumoasele tradiții de Crăciun”, se arată într-o postare pe Facebook a Ambasadei Republicii Moldova la Roma.