FOTO | A fost inaugurat un centru de informare al României, la Bălți

  • 16 Decembrie 2016 07:35
FOTO | A fost inaugurat un centru de informare al României, la Bălți

Un centru de informare al României a fost inaugurat joi, 15 decembrie, la Bălți, în prezența ambasadorului României la Chișinău, Daniel Ioniță. Centrul sprijină proiecte de perfecționare în limba română, iar aici vor fi organizate numeroase ateliere de istorie, geografie și civilizație. 

Centrul de informare, inaugurat în cadrul Universității de Stat „Alecu Russo” din Bălți, dispune de tehnică de ultimă generație și literatură românească. Aici vor fi organizate dezbateri despre Uniunea Europeană și actualitate românească. La centru sunt așteptați toți cei care vor să-și perfecționeze cunoștințele de limbă română.

Ambasadorul României la Chișinău, Daniel Ioniță, a declarat că acest centru de informare reprezintă o continuitate a angajamentelor pe care România le urmărește în domeniul educațional din Republica Moldova.

„Vom avea în vedere ca în perioada următoare să umplem nevoia de informație și cu materiale care să-i ajute pe cei de aici să înțeleagă mai bine ce înseamnă România turistică, România profundă, ce oportunități de afaceri poate oferi România în diverse domenii”, a declarat Daniel Ioniță.

Rectorul Universității „Alecu Russo” din Bălți, Ion Gagim, a subliniat că acest Centru de informare vine să promoveze limba, civilizația și cultura românească.

„Promovarea limbii, studierea limbii române aici în zona de nord este o fază de început, pentru că trebuie să mergem mai departe, să dezvoltăm cultura nu doar cunoașterea limbii, să dezvoltăm gândirea”, a constatat Ion Gagim.

Profesorii de la Universitatea din Bălți cred că acest centru va aduce tinerii mai aproape de cultura și literatura română.

„Un centru dotat cu calculatoare, dar și cu important set de carte românească, util pentru viitorii profesori de limba și literatura română și nu doar, pentru viitorii jurnaliști.”

Accesul în centru este gratuit pentru toți doritorii. Dotarea acestuia a fost posibilă grație Departamentului Politici pentru Relația cu Români de Pretutindeni și a fost investită o sumă de peste jumătate de milion de lei. Un centru similar de informare funcționează și la Comrat din luna iunie a anului 2015.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chişinău
2,12 °C
ceață
Umiditate:100 %
Vint:3,1 m/s
Thu
3 °C
Fri
4 °C
Sat
8 °C
Sun
7 °C
Mon
7 °C

Curs oficial BNM 11 Decembrie 2019

MDL RATĂ TREND
EUR 19.2312 -0.0372
USD 17.3519 -0.0502
RON 4.0243 -0.0083
UAH 0.7355 0.0012
RUB 0.2729 -0.0002
Arhivă Radio Chișinău