Fotbal | Unai Emery va fi noul antrenor al echipei Arsenal Londra (BBC)
-
22 Mai 2018 15:46
Antrenorul spaniol Unai Emery, care s-a despărțit la sfârșitul acestui sezon de Paris Saint-Germain, este pe punctul de a-l înlocui pe francezul Arsene Wenger la conducerea echipei engleze de fotbal Arsenal Londra, anunță BBC.
La 46 de ani, Emery a câștigat un titlu de campion și patru cupe naționale în două sezoane petrecute la clubul parizian.
Conform surse citate, "Emery a apărut ca alegere unanimă după un proces de recrutare în cursul căruia clubul a discutat cu toți candidații''.
Tehnicianul iberic a fost nevoit să plece de la PSG după ce nu a reușit să strălucească în Liga Campionilor, în ciuda unui mercato record de 400 milioane euro, în vara trecută, francezii fiind eliminați de Real Madrid în optimile de finală.
Înainte de venirea sa la Paris Saint-Germain, Unai Emery a condus-o cu succes pe FC Sevilla, cu care a cucerit de trei ori trofeul Europa League în trei sezoane.
Arsenal se află în căutarea unui antrenor pentru prima oară în 22 de ani, după ce Arsene Wenger a anunțat că va renunța la funcția sa, în urmă cu câteva săptămâni. Londonezii au ocupat pe locul al șaselea în Premier League, cea mai slabă clasare din era Wenger, ratând astfel calificarea în viitoarea ediție a Ligii Campionilor.
BBC precizează că un anunț privind numirea lui Unai Emery la cârma echipei londoneze este așteptat în cursul acestei săptămâni.
Sursa: Agerpres