Fotbal | Putin a predat emirului Qatarului organizarea Cupei Mondiale din 2022

  • 15 Iulie 2018 17:23
Fotbal | Putin a predat emirului Qatarului organizarea Cupei Mondiale din 2022

Președintele rus Vladimir Putin s-a întâlnit, duminică, la Kremlin, cu emirul Qatarului, căruia i-a predat balonul Cupei Mondiale, pentru viitoarea gazdă a turneului din 2022.

În cadrul ceremoniei de la Kremlin, Putin i-a remis balonul oficialal CM președintelui FIFA, Gianni Infantino, care l-a oferit emirului Qatarului, Șeicul Tamim bin Hamad al-Thani, scrie News.ro.

Putin a declarat că Rusia este foarte mândră de organizarea Cupei Mondiale și că își va împărtăși experiența cu Qatarul.

Emirula declarat că pentru Qatar va fi greu să repete performanța echipei Rusiei (sferturi de finală), deoarece este o țară mică.

Ceremonia a avut loc înainte de finala Cupei Mondiale, programată la ora 18.00, pe stadionul Lujniki.

Mai mulți șefi de stat vor asista la finala dintre naționalele Franței și Croației.

În tribuna oficială a stadionului Lujniki se vor afla, între alții, președintele rus Vladimir Putin, cel francez, Emmanuel Macron, și președinta Croației, Kolinda Grabar-Kitarovici.

“La finală sunt așteptați președintele Abhaziei, președintele Armeniei, președintele Belarusului, președinta Croației, președintele Franței, președintele Gabonului, premierul Ungariei, premierul Kîrgîstanului, președintele Republicii Moldova, președintele Palestinei, emirul Qatarului, premierul republicii Sao Tome și Principe, președintele Sudanului, președintele Osetiei de Sud”, se arată într-un comunicat al Kremlinului.

Campionatul Mondial din 2022 va avea loc în perioada iernii, respectiv noiembrie-decembrie. Această decizie a fost luată din cauza faptului că în Qatar vara sunt mult peste 40 de grade Celsius, temperaturi greu de suportat pentru fotbaliști. Iarna temperaturile ajung până la 35 de grade.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Lumina cuvântului * Muzică
Meteo Chișinău
-0,6
Cer senin
Umiditate:85 %
Vint:2,57 m/s
Mon
1
Tue
1
Wed
1
Thu
3
Fri
3
Arhivă Radio Chișinău