Fotbal | Oprirea campionatelor importante din Europa ar genera pierderi de cel puțin 3,4 miliarde de euro (Studiu)
-
19 Martie 2020 10:27
O oprire definitivă a sezonului în cele cinci mari campionate de fotbal din Europa, suspendate în acest moment din cauza pandemiei de coronavirus, ar genera o pierdere totală cuprinsă între 3,4 și 3,95 miliarde euro, potrivit unui studiu al cabinetului KPMG, citat de AFP, potrivit Agerpres.
Prima ligă engleză ar fi cea mai afectată dacă cele 92 de meciuri rămase de disputat nu s-ar mai putea juca, pierderile putând ajunge la 1,15-1,25 miliarde euro, dintre care 700-800 milioane doar din drepturile de televizare.
Conform studiului, campionatul Spaniei, La Liga, ar putea pierde la rândul său între 800 și 950 milioane euro (dintre care 500 până la 600 milioane din drepturile TV), Bundesliga germană între 650 și 750 milioane (300-400 milioane din drepturi TV), Serie A italiană între 550 și 650 milioane (350-450 în drepturi TV), iar Ligue 1 din Franța între 300 și 400 milioane (150-200 milioane din drepturi TV).
Studiul KPMG nu ia în calcul nici pierderile ocazionate de eventuala oprire a cupelor europene, ale căror meciuri din optimile de finală au fost suspendate pentru moment, și nici a cupelor naționale.
În acest moment, Premier League și Serie A sunt oprite până la 3 aprilie, la fel ca și Bundesliga, suspendată până pe 2 aprilie, în timp ce La Liga urmează să se reia pe 5 aprilie. În Franța, Ligue 1 este suspendată "până la noi ordine", fără să fie prevăzută o dată precisă pentru reluarea campionatului.