Fotbal feminin. Moldova – Cipru 2:1
-
20 Septembrie 2015 18:51
Naționala de fotbal feminin a Moldovei a terminat cu o victorie mini-turneul din Olanda contând pentru preliminariilor campionatului european de tineret.
În ultimul meci, echipa antrenată de Alina Stețenco a învins echipa Ciprului cu scorul de 2-1. Fetele noastre au fost conduse cu 1-0 (penalti în min. 54), dar au revenit în joc spre final de meci, reușind egalarea prin Ana Arnăutu (min. 80) apoi și golul victoriei adus de Victoria Culcițchi (min. 89).
În celălalt meci al grupei, Olanda și Italia au încheiat la egalitate, scor 1-1, ambele echipe calificându-se în faza următoare a preliminariilor. Moldova a ocupat locul 3 în grupă, devansând reprezentativa Ciprului.

