Fotbal: FC Barcelona, învinsă de Getafe în campionatul Spaniei

  • 18 Octombrie 2020 13:50
Fotbal: FC Barcelona, învinsă de Getafe în campionatul Spaniei

FC Barcelona a fost învinsă cu 1 - 0 în deplasare de Getafe, sâmbătă, într-un meci din etapa a 6-a a campionatului de fotbal al Spaniei.

Golul înscris din penalty de Jaime Mata în minutul 56 a adus primul eșec pentru vicecampioana Spaniei în noua ediție din La Liga. Barcelona a jucat bine în prima repriză, în care a avut ocazii mari, prin Lionel Messi (bară) și mai ales Antoine Griezmann.

În clasament, Barca este doar pe locul 9, cu 7 puncte după patru meciuri.

Tot sâmbătă, Real Madrid, deținătoarea titlului, a pierdut acasă în fața nou-promovatei Cadiz, tot cu 1-0. Unicul gol a fost reușit de Anthony Lozano în minutul 16. Antrenorul lui Real, Zinedine Zidane, a făcut patru schimbări la pauză, înlocuindu-i pe Sergio Ramos, Luka Modric, Isco și Lucas Vazquez.

Barcelona și Real Madrid se vor întâlni sâmbăta viitoare pe Nou Camp în primul Clasico al sezonului.

Iată rezultatele de sâmbătă:
Granada - Sevilla FC 1-0
A marcat: Herrera (82)
Cartonaș roșu: Jordan (Sevilla, 45+4)

Celta Vigo - Atletico Madrid 0-2
Au marcat: Suarez (6), Ferreira-Carrasco (90+5)

Real Madrid - Cadiz 0-1
A marcat: Lozano (16)

Getafe - FC Barcelona 1-0
A marcat: Mata (56 - pen)

Duminică au loc celelalte meciuri ale etapei.

Real Madrid rămâne provizoriu lider, cu 10 puncte după 5 meciuri, urmată de Getafe, 10 p (5 j), Cadiz, 10 p (6 j), Granada, 10 p (5 j), Betis Sevilla, 9 p (5 j), Atletico Madrid, 8 p (4 j), Real Sociedad, 8 p (5 j), Villarreal, 8 p (5 j) etc.

Sursa:Agerpres

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică * Știri * Muzică
Meteo Chișinău
-4,76
Ceață
Umiditate:100 %
Vint:0,51 m/s
Wed
1
Thu
4
Fri
5
Sat
4
Sun
2
Arhivă Radio Chișinău