Fotbal: ''E ceva foarte special să fiu căpitanul echipei la care am jucat toată viața'', a spus Messi

  • 18 Aprilie 2021 14:40
Fotbal: ''E ceva foarte special să fiu căpitanul echipei la care am jucat toată viața'', a spus Messi

"Este ceva foarte special să fiu căpitanul echipei la care am jucat toată viața și foarte special să pot să ridic cupa", a declarat fotbalistul Lionel Messi, autor a două goluri în finala Cupei Spaniei, câștigată sâmbătă de FC Barcelona cu 4-0 în fața lui Athletic Bilbao, scrie presa spaniolă.

Desemnat omul meciului, Messi, care a ajuns la 35 de trofee cucerite cu Barca, se gândește deja la finalul sezonului: "Este un sezon greu, iar pentru noi este foarte important că am putut câștiga Cupa Spaniei și că avem în continuare șanse la titlu în La Liga. Este un sezon diferit, de tranziție, cu mulți tineri."

"Ne-a fost greu la început, am pierdut multe puncte din cauza naivității și a lipsei de experiență, dar echipa a devenit mai puternică, a intrat în luptă. Zilele trecute nu am putut obține un rezultat bun (1-2 cu Real Madrid în campionat - n. r.), dar suntem încă acolo în luptă, au rămas multe etape", a spus atacantul argentinian.

El s-a plâns că nu poate sărbători câștigarea Cupei Spaniei împreună cu suporterii, din cauza restricțiilor impuse în contextul pandemiei de coronavirus: "Este foarte ciudat că nu putem sărbători împreună cu oamenii și cu familia, este situația în care trebuie să trăim și este păcat, fiindcă finalele sunt întotdeauna speciale."

Înaintea finalei, președintele Barcei, Joan Laporta, s-a declarat "convins" că Messi va juca și în sezonul următor la echipa de pe Camp Nou.

Sursa:Agerpres

Tags

Alte Noutati

LIVE: Agenda globală
Meteo Chișinău
-3,37
Cer senin
Umiditate:99 %
Vint:2,57 m/s
Wed
0
Thu
4
Fri
6
Sat
5
Sun
3
Arhivă Radio Chișinău