Fotbal: Coutinho a revenit la FC Barcelona (oficial)

  • 02 Septembrie 2020 19:27
Fotbal: Coutinho a revenit la FC Barcelona (oficial)

Fotbalistul brazilian Philippe Coutinho s-a despărțit de Bayern Munchen și a revenit la FC Barcelona, echipa de la care a fost împrumutat, a anunțat miercuri clubul ce a reușit în sezonul trecut tripla campionat-Cupa Germaniei-Liga Campionilor, scrie Agerpres.

Bayern a plătit în august anul trecut 8,5 milioane de euro pentru împrumutul atacantului brazilian. Coutinho nu i-a convins pe bavarezi să activeze opțiunea de cumpărare de 120 de milioane de euro.

"Vrem să-i mulțumim foarte mult lui Philippe Coutinho. Cu creativitatea și cu tehnica lui excelentă, a revigorat jocul nostru în acest sezon în care am reușit tripla", a declarat miercuri președintele lui Bayern, Karl-Heinz Rummenigge, citat de DPA.

"Din păcate, nu a putut fi folosit mai mult din cauza accidentărilor și a unei operații. Poate fi însă pe bună dreptate mândru pentru contribuția sa la această triplă, mai ales la turneul final al Ligii Campionilor de la Lisabona", a spus unul din oficialii bavarezilor, Hasan Salihamidzic.

Brazilianul a jucat în 38 de meciuri oficiale pentru Bayern, izbutind 11 goluri și nouă pase decisive. Două dintre aceste goluri au fost în victoria cu 8-2 împotriva Barcelonei, în sferturile de finală ale Champions League.

Sursa:Agerpres

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
1,63
Cer fragmentat
Umiditate:77 %
Vint:6,69 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Thu
3
Arhivă Radio Chișinău