Fotbal - CM 2018 | Diego Maradona oferă o recompensă pentru identificarea celui care a anunțat moartea sa
-
28 Iunie 2018 18:42
Diego Maradona a oferit o recompensă de circa 10.000 de dolari pentru identificarea autorului unor înregistări vocale postate pe net care au anunțat moartea sa, după ce fostul mare fotbalist s-a simțit rău marți, în timpul meciului Argentina -Nigeria de la Cupa Mondială 2018, scrie AFP.
"Am dat instrucțiuni pentru o ofertă de 300.000 de pesos pentru persoana care va oferi date precise și fiabile despre autorul acestor înregistrări", a declarat pentru ziarul Clarin avocatul lui Maradona, Matias Morla.
Legendarul fotbalist argentinian, prezent în tribune la meciul pe care naționala țării sale l-a câștigat dramatic în fața reprezentativei Nigeriei (2-1), în Grupa D a Cupei Mondiale 2018, a negat că ar fi fost transportat la spital după încheierea jocului.
"El Pibe d'Oro", în vârstă de 57 ani, a trăit la intensitate maximă partida compatrioților săi, însă la un moment dat a început să se simtă rău și a primit îngrijiri din partea paramedicilor prezenți la stadion, așa cum s-a putut vedea din imaginile postate pe rețelele de socializare.
Potrivit lui Morla, Maradona "a avut o creștere a presiunii" arteriale și "nu este prima oară. Așa vede și trăiește Diego meciurile, întâi ca jucător și acum ca suporter".
Maradona, care are 57 de ani, a fost sfătuit de medici să se odihnească și să nu rămână la repriza a doua a meciului cu Nigeria. "Să-i ceri asta lui Maradona e ca și cum i-ai cere unui copil să nu-și iubească mama", a spus Morla.
În înregistrările vizate de Maradona, o voce de bărbat cu accent argentinian spune că Maradona a fost internat și a murit după un stop cardiac.
"Surorile lui Maradona l-au auzit, nu puteau să mă contacteze și nici pe Diego. Una din ele s-a simțit rău, nu poți lăsa să se întâmple așa ceva", a continuat avocatul.
Sursa: Agerpres