Fotbal | Chelsea și Arsenal se înfruntă, la Baku, în finala Europa League

  • 29 Mai 2019 08:42
Fotbal | Chelsea și Arsenal se înfruntă, la Baku, în finala Europa League

Echipele engleze Chelsea și Arsenal se vor înfrunta în finala Europa League la fotbal, miercuri, de la ora 22:00 (ora României), la Baku, la circa 4.600 km de casă, deși cele două cluburi londoneze sunt despărțite de doar 12 km, scrie Agerpres.

Două echipe din aceeași țară se întâlnesc în finala Europa League pentru a treia oară în actualul format al competiției.

În 2011, FC Porto învingea în ultimul act o altă formație portugheză, Sporting Braga (1-0), iar în 2012, la București, Atletico Madrid dispunea în finală de Athletic Bilbao cu 3-0.

În istoria competiției, sub numele de Cupa Orașelor Târguri sau Cupa UEFA, două formații din aceeași țară s-au mai confruntat în 1962, 1964, 1966, 2007 (Spania), în 1972 (Anglia), 1980 (Germania), 1990, 1991, 1995, 1998 (Italia).

Chelsea a câștigat trofeul Europa League în 2013, iar Arsenal a cucerit Cupa Orașelor Târguri în 1970, jucând și finala Cupei UEFA în 2000.

Într-un clasament pe țări, începând cu ediția 1971-1972, când competiția a fost denumită Cupa UEFA, Spania are cele mai multe trofee, 11, urmată de Italia, cu 9, și de Anglia, care va ajunge și ea la 9 după meciul de la Baku.

Capitala Azerbaidjanului va găzdui în premieră o finală de cupă europeană.

Fiecare echipă a primit doar 6.000 de bilete pentru finala de pe Stadionul Olimpic din Baku, a cărui capacitate este de 64.000 de locuri, dar cotidianul The Sun a relatat că mai mult de jumătate din tichete au fost returnate forului european, din cauza condițiilor dificile de călătorie și a prețurilor.

Un aspect special este cel al absenței armeanului Henrih Mhtarian din lotul echipei Arsenal, din motive politice, dat fiind conflictul dintre Azerbaidjan și Armenia.

Pentru Arsenal, câștigarea trofeului Europa League are dublă semnificație, deoarece i-ar aduce și calificarea în Liga Campionilor, competiție din care a lipsit în ultimele două sezoane, după 19 participări consecutive.

''Vrem să avem o ambiție mare, o motivație în plus pentru această finală'', a declarat antrenorul ''tunarilor'', spaniolul Unai Emery, care a câștigat cu Sevilla de trei ori consecutiv Europa League, în perioada 2014-2016.

Arsenal nu poate conta nici pe mijlocașul galez Aaron Ramsey, care va părăsi clubul, pentru a juca la Juventus. În schimb, a fost inclus în lot atacantul Danny Welbeck, care a lipsit din noiembrie din cauza unei accidentări la gleznă.

Partida de la Baku va fi și una de adio pentru portarul Petr Cech, care se va retrage din activitate și vrea să facă acest lucru cu un trofeu câștigat în tricoul lui Arsenal, chiar în dauna fostei sale formații, cu care a cucerit 13 trofee în 11 sezoane, inclusiv Europa League în 2013, înainte de a pleca la Arsenal.

La Chelsea este incert mijlocașul francez Ngolo Kante, campionul mondial suferind o accidentare la genunchi la antrenamentul de sâmbătă. ''The Blues'' nu vor putea conta pe mijlocașul Ruben Loftus-Cheek, accidentat la tendonul lui Ahile, săptămâna trecută, și nici pe extrema Callum Hudson-Odoi.

Chelsea este neînvinsă în cele 14 meciuri jucate în acest sezon al Europa League (11 victorii, 3 egaluri), eliminând în drumul său către finală echipele Malmo FF, Dinamo Kiev, Slavia Praga și Eintracht Frankfurt, la loviturile de departajare.

Arsenal a ajuns în Azerbaidjan după o serie de cinci victorii consecutive în Europa League. ''Tunarii'' nu au fost lipsiți de emoții în acest sezon european, trecând cu dificultate de BATE Borisov și Rennes în primele faze eliminatorii, după care au obținut victorii duble cu Napoli și Valencia.

Cele două echipe londoneze au fost adversare în sezonul 2003/04 al Champions League, în sferturile de finală, 1-1 pe Stamford Bridge și 2-1 pe Highbury pentru Chelsea.

Arsenal nu a câștigat niciodată un meci european cu o altă echipă engleză, în șase încercări (două egaluri, patru eșecuri).

Finala de la Baku se va juca miercuri, de la ora locală 23:00 (22:00, în România), pe Stadionul Olimpic, inaugurat în 2015, și care va găzdui și trei meciuri la 2020.

Aceasta va fi prima finală a Europa League la care se va utiliza arbitrajul video (VAR), iar o a patra înlocuire va putea fi efectuată în fiecare echipă dacă meciul ajunge în prelungiri.

Italianul Gianluca Rocchi va arbitra meciul Chelsea - Arsenal, arbitri asistenți vor fi conaționalii săi Filippo Meli și Lorenzo Manganelli, ca și al patrulea oficial - Daniele Orsato. Arbitru video va fi italianul Massimiliano Irrati, arbitri asistenți video au fost desemnați Marco Guida (Italia) și Szymon Marciniak (Polonia), iar arbitru video special pentru situațiile de ofsaid va fi Pawel Sokolnicki (Polonia).

Câștigătoarea va primi trofeul Europa League, care cântărește 15 kg, fiind cel mai greu trofeu acordat de UEFA.

Echipele probabile:
Chelsea: Arrizabalaga - Azpilicueta, Christensen, David Luiz, Alonso - Kovacic, Jorginho, Barkley - Pedro, Giroud, E. Hazard. Antrenor: Maurizio Sarri.
Arsenal: Cech - Kolasinac, Koscielny, Papastathopoulos, Mustafi, Maitland-Niles - Xhaka, Torreira - Aubameyang, Ozil - Lacazette. Antrenor: Unai Emery.

Sursa:Agerpres

Tags

Alte Noutati

LIVE: Lumina cuvântului * Muzică
Meteo Chișinău
-0,6
Cer senin
Umiditate:83 %
Vint:4,63 m/s
Mon
1
Tue
1
Wed
1
Thu
3
Fri
3
Arhivă Radio Chișinău