Fotbal: Atacantul Zlatan Ibrahimovic, accidentat, ratează EURO 2020

  • 15 Mai 2021 17:59
Fotbal: Atacantul Zlatan Ibrahimovic, accidentat, ratează EURO 2020

Atacantul suedez Zlatan Ibrahimovic (AC Milan), care a suferit o entorsă la genunchiul stâng în urmă cu o săptămână, va fi supus unui tratament special timp de ''șase săptămâni'' și nu va putea participa cu naționala țării sale la turneul final al EURO 2020 din această vară, scrie AFP care citează Federația suedeză de fotbal.

''Am vorbit cu Zlatan care, din păcate mi-a spus că accidentarea îl împiedică să participe la EURO 2020 în această vară'', a declarat selecționerul Janne Andersson.

Vedeta în vârstă de 39 de ani, revenit la prima reprezentativă a țării sale după aproape cinci ani de când și-a anunțat retragerea de la prima reprezentativă, a primit sâmbătă o vizită, la Milano, din partea unui specialist care i-a prescris ''un tratament de șase săptămâni'', a indicat clubul.

La EURO 2020 (11 iunie-11 iulie), Suedia trebuie să întâlnească Spania pe 14 iunie, apoi Slovacia pe 18 și Polonia pe 23.

Jucătorul vedetă al lui AC Milan, care a revenit în luna martie în selecționata Suediei, la aproape cinci ani după ce și-a anunțat retragerea internațională, a părăsit terenul în repriza secundă a meciului cu Juventus, câștigat săptămâna trecută de AC Milan la Torino (3-0).

Atacantul, în vârstă de 39 ani, s-a accidentat în timp ce încerca să controleze mingea, în timpul unui duel cu fundașul olandez Matthijs de Ligt de la Juventus, după aproape o oră de joc. El a fost înlocuit la scurt timp, acuzând dureri la genunchi, dar a rămas pe marginea terenului, cu genunchiul bandajat.

Ibrahimovic, care și-a prelungit recent contractul cu AC Milan până în iunie 2022, era unul dintre starurile așteptate la EURO 2020 (11 iunie - 11 iulie), competiție la care Suedia își va face debutul pe 14 iunie.

Sursa: AGERPRES

Tags

Alte Noutati

LIVE: Obiectiv, România!
Meteo Chișinău
1,63
Cer senin
Umiditate:37 %
Vint:3,6 m/s
Thu
-1
Fri
-3
Sat
-3
Sun
-3
Mon
-1
Arhivă Radio Chișinău
2019
2020
2021
2022
2023
2024
2025
2026
2027
2028
2029
2030
Ian
Feb
Mar
Apr
Mai
Iun
Iul
Aug
Sep
Oct
Noi
Dec
27
28
29
30
31
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
15
16
17
18
19
20
21
22
23
24
25
26
27
28
1
2
3
4
5
6
7
8
9