Fostul șef al Penitenciarului nr. 1 din Taraclia, reținut pentru trafic de influență
-
16 Mai 2016 17:40
Un nou suspect în dosarul „Penitenciarul nr. 5 din Cahul” a fost reținut. Este vorba despre fostul șef al Penitenciarului nr. 1 din Taraclia.
Acesta, ca și ceilalți doi suspecți reținuți anterior, este bănuit de trafic de influență, transmite IPN.
Potrivit unui comunicat de presă al Centrului Național Anticorupție, săptămâna trecută, fostul șef al Penitenciarului nr. 5 din Cahul și un avocat au fost reținuți într-un dosar de corupție. Cei doi sunt cercetați penal pentru trafic de influență și estorcarea a 16 mii de euro și 13,3 mii de dolari de la familia unui interlop, condamnat la 18 ani de privațiune de libertate.
Ofițerii de urmărire penală au constatat că, în perioada 2014-2016, bănuiții ar fi cerut de la mama deținutului sumele sus-indicate sub pretextul că pot determina mai mulți funcționari din cadrul Departamentului Instituțiilor Penitenciare, dar și judecători, să-l elibereze înainte de termen pe fiul acesteia. Potrivit denunțătorului, cei doi ar fi susținut că pot obține de la Comisia medicală specială a DIP un certificat care să ateste o boală gravă, de care ar suferi condamnatul și care ar presupune eliberarea acestuia de la executarea pedepsei înainte de termen.
Acțiunile de urmărire penală continuă în vederea stabilirii întregului cerc de suspecți.