Fostul primar interimar al municipiului Chișinău, Ruslan Codreanu, și-a anunțat candidatura la șefia capitalei

  • 07 August 2023 11:12
Fostul primar interimar al municipiului Chișinău, Ruslan Codreanu, și-a anunțat candidatura la șefia capitalei

Președintele Partidului „Puterea Oamenilor” și ex-primar interimar al capitalei, Ruslan Codreanu, va candida pentru funcția de primar al municipiului Chișinău în alegerile locale din noiembrie 2023. Anunțul a fost făcut de acesta pe pagina sa de Facebook, transmite IPN.

„Vă propun să facem dintr-un oraș înădușit de trafic, poluat, furat, sărăcit, cu întreprinderi falimentare, bolnav – un Chișinău dezvoltat, curat, educat, sănătos, în care toți oamenii să aleagă să locuiască, în care copiii noștri să crească sănătos și echilibrat, în care antreprenorii să deschidă și să gestioneze afaceri, în care bătrânii să vrea să îmbătrânească frumos, iar tinerii studenți să aibă locuri de muncă și dorință de a rămâne”, a scris Ruslan Codreanu.

Ruslan Codreanu a lucrat în ministerul economiei, Cancelaria de Stat, a fost consilier de deputat și consilier municipal, viceprimar și primar interimar.

Până în prezent, cinci formațiuni și-au prezentat candidații pentru funcția de primar general al capitalei. Partidul Acțiune și Solidaritate l-a prezentat în calitate de candidat pe deputatul Lilian Carp, vicepreședintele PAS, Partidul Platforma Demnitate și Adevăr – pe fostul viceprimar al capitalei, Victor Chironda, iar Coaliția pentru Unitate și Bunăstare – pe Ion Bulgac, președintele organizației de tineret CUB.

Partidul Liberal l-a prezentat în calitate de candidat pe Ion Purice, care este vicepreședinte al formațiunii, Partidul Social Democrat European pe fostul pretor al sectorului Buiucani, Vadim Brînzaniuc, iar Partidul Socialiștilor pe deputatul Adrian Albu.

Alegerile locale generale urmează să aibă loc pe 5 noiembrie 2023.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir și Sergiu Scânteian
Meteo Chișinău
15,24
Cer senin
Umiditate:55 %
Vint:2,57 m/s
Thu
17
Fri
17
Sat
15
Sun
16
Mon
17
Arhivă Radio Chișinău