Fostul președinte Barack Obama și-a relansat sloganul de "speranță și schimbare" la primul summit al fundației sale
-
02 Noiembrie 2017 13:42
Fostul președinte american Barack Obama și-a relansat sloganul de "speranță și schimbare" cu care a câștigat alegerile, cu prilejul primului summit organizat de fundația sa, consacrat promovării tinerilor lideri civici, scrie Agerpres.
Cinci sute de tineri din 60 de țări și 27 de stat americane — politicieni, militanți, dar și artiști sau chefi — au fost invitați la summitul desfășurat miercuri la Chicago. Între invitați s-a numărat și prințul Harry al Marii Britanii.
Obama a remarcat în discursul rostit în fața participanților că sloganul său în care îi îndemna pe oameni să îndrăznească să spere a fost de multe ori interpretat greșit. "A spera nu înseamnă că mâine totul va fi mai bine. Schimbarea este posibilă dacă punem umărul să urnim lucrurile. Dar nu se întâmplă peste noapte", a spus el.
Fostul lider de la Casa Albă nu l-a menționat pe succesorul său Donald Trump, care încearcă acum să desființeze unele din politicile promovate de Obama, între care sistemul de asigurări medicale și protejarea tinerilor imigranți amenințați de expulzare, amintește Reuters.
La rândul ei, fosta Primă Doamnă Michelle Obama i-a avertizat pe participanți să fie precauți față de puterea social-media. "Nu dai pe Twitter tot ce-ți trece prin cap", a spus ea, atrăgând râsete în rândul audienței. "Nu mă refer la nimeni în mod special", a ținut să adauge soția fostului președinte democrat, fără a-l menționa nici ea pe Donald Trump, care își exprimă cu consecvență opiniile pe Twitter.
Conferința s-a desfășurat în districtul South Side din Chicago, unde fundația lui Obama intenționează să construiască un centru prezidențial în apropiere de cartierul în care acesta și-a început cariera politică.