Fostul premier al R.Moldova, Ion Sturza, face investiții în România

  • 22 Noiembrie 2011 17:01
Fostul premier al R.Moldova, Ion Sturza, face investiții în România

Fostul premier al R.Moldova, președintele companiei Fribourg Investments, Ion Sturza, investește 20 milioane de euro în construcția la Cluj-Napoca, România

Fostul premier al R.Moldova, președintele companiei Fribourg Investments, Ion Sturza, investește 20 milioane de euro în construcția la Cluj-Napoca, România, a parcului tehnologic multifuncțional Liberty Center Technological Park, potrivit Agenției Infotag.


,,Am văzut mai multe locații, în mai multe zone, inclusiv în Sibiu, Arad sau Oradea. Am făcut un "scoring" interior în care s-a analizat ce ar trebui să existe pentru a realiza un parc tehnologic acolo și Clujul a trecut acest test: este un oraș universitar, cu infrastructură bună, cu aeroport, cu imagine de oraș unde există științe. Platforma am găsit-o în comunicarea cu business-ul local, inclusiv cu Sorin Dan (fostul proprietar al Libertatea - n. red.)”, a declarat Ion Sturza într-un interviu pentru ,,Ziua de Cluj”. Fostul premier a refuzat să spună cu cât a cumpărat fabrica Libertatea. ,,Cifrele sunt confidențiale, ale acționarilor. Oricum, piața e foarte joasă, la imobiliare, la terenuri. Ar fi fost păcat să nu profităm”, a subliniat Ion Strurza.

Surse din cadrul companiei Fribourg Investments au relatat pentru agenția INFOTAG că proiectul are ca scop transformarea spațiului fostei fabrici Libertatea într-un parc tehnologic multifuncțional care să ofere o experiență completă pentru mediul de afaceri, dar și o destinație culturală pentru publicul larg.

Suprafața totală a clădirilor fostei fabrici Libertatea este de peste 45 mii m.p., fapt care permite regândirea și punerea în mișcare a unui proiect de dimensiuni ample, cu funcțiuni multiple care integrează în același areal spații de birouri, spații pentru IMM-uri și mari corporații, pe cele rezidențiale și cele publice.

Primele două etape ale Liberty Center Technological Park vor fi funcționale în maximum trei ani. Ele presupun crearea de spații pentru birouri cu o suprafață totală de 22 mii m.p., în care va fi inclusă și zona de spații pentru IMM-uri. Spațiul public va fi concentrat pe dezvoltarea de săli de expoziție, centre de sport, zone de food, clinică medicală. O atenție specială este adresată amenajării spațiului verde ce se întinde pe o suprafață de 17 mii m.p. Ulterior, vor fi începute lucrările pentru zona rezidențială care are alocată o suprafață de 2 mii m.p. În acest parc tehnologic vor putea fi încadrați în câmpul muncii peste 3,5 mii oameni.

Fribourg Investment este un fond de investiții. Potrivit Lui Ion Sturza, banii vin din proiecte anterioare. ,,În România avem o subsidiară, GreenLight Invest. Recent am cumpărat o companie IT cu un portofoliu de produse foarte promițător, pe care vrem să o dezvoltăm în România. Avem colaborări cu bănci pe instrumente financiare, avem activități în spațiul ex-sovietic, în Rusia, Kazahstan, Republica Moldova”, a mai spus fostul premier pentru ,,Ziua de Cluj”. 

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
9,4
Câțiva nori
Umiditate:73 %
Vint:2,57 m/s
Fri
5
Sat
6
Sun
4
Mon
3
Tue
2
Arhivă Radio Chișinău