Fostul ministru al Culturii, Sergiu Prodan, decorat cu Ordinul de Merit al Ucrainei (FOTO)

  • 09 Decembrie 2025 13:40
Fostul ministru al Culturii, Sergiu Prodan, decorat cu Ordinul de Merit al Ucrainei (FOTO)

Fostul ministru al Culturii Sergiu Prodan a fost decorat cu Ordinul de Merit al Ucrainei, clasa a II-a. Distincția i-a fost înmânată la Chișinău de ambasadorul Ucrainei, Paun Rohovei, conferită prin decretul președintelui Volodimir Zelenski.

„Premiul reprezintă o recunoaștere a contribuției personale semnificative a lui Sergiu Prodan la consolidarea cooperării moldo-ucrainene în domeniul cultural și umanitar, pentru sprijinul activ acordat comunității ucrainene din Republica Moldova, precum și pentru eforturile sale constante de promovare a valorilor libertății și unității europene.

Distincția marchează, totodată, aprecierea Ucrainei pentru inițiativele culturale susținute de fostul ministru, pentru păstrarea și promovarea patrimoniului ucrainean și pentru solidaritatea demonstrată față de Ucraina în perioada unor provocări majore”, menționează ambasada Ucrainei la Chișinău. 

Potrivit misiunii diplomatice, recunoașterea activității lui Sergiu Prodan simbolizează gratitudinea poporului ucrainean față de Republica Moldova și reprezentanții săi pentru prietenie și sprijinul constant acordat.


Amintim că, ieri, fostul prim-ministru Dorin Recean a fost decorat de președintele ucrainean Voloodimir Zelenski cu Ordinul „Cneazului Iaroslav cel Înțelept”. 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică * Știri * Muzică
Meteo Chișinău
18,85
Cer acoperit de nori
Umiditate:85 %
Vint:3,39 m/s
Fri
21
Sat
22
Sun
21
Mon
21
Tue
22
Arhivă Radio Chișinău