Fostul judecător Oleg Sternioală cere, în instanță, anularea hotărârii CSM prin care a fost dat acordul să fie urmărit penal pentru îmbogățire ilicită

  • 03 Ianuarie 2021 11:45
Fostul judecător Oleg Sternioală cere, în instanță, anularea hotărârii CSM prin care a fost dat acordul să fie urmărit penal pentru îmbogățire ilicită Bizlaw

Oleg Sternioală, fostul judecător al Curții Supreme de Justiție se judecă de un an cu Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), scrie Ziarul de Gardă.

Potrivit sursei citate, litigiul este pe rolul Curții de Apel Chișinău, iar fostul judecător, anchetat penal pentru îmbogățire ilicită, cere anularea hotărârii CSM prin care instituția și-a dat acordul să fie cercetat penal. Dacă judecătorii vor accepta demersul lui Sternioală, cauza penală în privința sa ar putea fi clasată.

În luna decembrie, în litigiul dintre CSM și Oleg Sternioală, Curtea de Apel Chișinău anunța pe site-ul său că urma ședința de pronunțare. Aceasta însă a fost amânată, iar pe 30 decembrie instanța anunța că ședința s-a amânat, iar dosarul a fost transmis „în cancelarie pentru examinarea cererii de recuzare”. Următoarea ședință pe dosar este programată pentru 5 ianuarie 2020.

Citiți continuarea materialului pe ZdG.MD

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: MUZICĂ
Meteo Chișinău
17,24
Cer senin
Umiditate:63 %
Vint:4,12 m/s
Fri
14
Sat
14
Sun
15
Mon
16
Tue
16
Arhivă Radio Chișinău