Fost viceministru al MAI a fost trimis pe banca acuzaților pentru filarea a doi procurori anticorupție

  • 14 Noiembrie 2022 16:10
Fost viceministru al MAI a fost trimis pe banca acuzaților pentru filarea a doi procurori anticorupție

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) anunță trimiterea în judecată a dosarului de învinuire a unui fost viceministru de interne, responsabil de crearea și dirijarea unui grup criminal organizat, care a filat doi procurori anticorupție, în octombrie 2020.

Pentru atingerea acestui scop, învinuitul a creat un grup în cadrul organizației criminale „Plahotniuc,” iar membrilor recrutați le promitea salarii „nu mai mici decât la un angajat al MAI”. În cazul unuia din membri, responsabil de elaborarea notelor informative privind acțiunile ilegale de filare, acesta primea lunar 20.000 lei, potrivit materialelor dosarului. Astfel, pe lângă filarea unui procuror anticorupție și a unui adjunct al Procuraturii Anticorupție, grupul colecta informații și despre alte persoane care vizitau instituția, în legătură cu dosarul denumit generic „Frauda bancară” în care era vizat și învinuitul.

Trebuie menționat și faptul că, potrivit materialelor dosarului, instrumentat cu sprijinul ofițerilor SIS și SPIA al MAI, acțiunile grupului infracțional erau tutelate neoficial sub umbrela unei unități responsabile de securitatea internă a unui partid politic. În ceea ce privește complicii învinuitului, dosarele penale ale acestora au fost trimise în judecată, iar până la pronunțarea unei hotărâri finale, aceștia se prevalează de prezumția nevinovăției, potrivit legii.

Ziarul Național scrie că este vorba despre fostul viceministru de Interne, Veaceslav Ceban. 

Sursa citată a scris anterior că Ceban ar fi coordonatorul unui grup responsabil de culegerea de informații despre tacticile organelor de ordine, filaj, verificarea persoanelor suspecte din cadrul Partidului „Șor” și racolarea unor persoane influente care pot mobiliza cât mai multe persoane la protestele din fiecare duminică ale acestei formațiuni.

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
11,63
Cer senin
Umiditate:59 %
Vint:1,03 m/s
Fri
14
Sat
14
Sun
15
Mon
16
Tue
16
Arhivă Radio Chișinău