Fost agent FSB, condamnat la 22 de ani de închisoare în Rusia pentru spionaj în favoarea SUA
-
26 Februarie 2019 19:40

Un fost agent al Serviciului Federal rus de Securitate (FSB) a fost condamnat, marți, la 22 de ani de închisoare de o instanță judiciară din Rusia, sub acuzația de spionaj în favoarea Statelor Unite, relatează site-ul agenței Reuters.
Serghei Mihailov, care a lucrat la un centru de securitate al Serviciului Federal de Securitate (FSB), a fost arestat în decembrie 2016, alături de Ruslan Stoianov, șeful unei echipe de investigații a companiei Kaspersky Lab, specializată în securitatea cibernetică.
Un tribunal militar din Moscova a decis marți condamnarea la 22 de ani de închisoare a fostului agent FSB Serghei Mihailov și la 14 ani de închisoare a lui Ruslan Stoianov.
Cei doi au fost găsiți vinovați că au transmis informații unor servicii secrete străine. Ivan Pavlov, un avocat implicat în acest caz, a declarat pentru agenția Reuters că Serghei Mihailov și Ruslan Stoianov au fost acuzați de cooperare cu serviciile secrete americane.
sursa: mediafax