Forțele irakiene au preluat controlul asupra a peste o treime din zona vestică a orașului Mosul

  • 12 Martie 2017 11:24
Forțele irakiene au preluat controlul asupra a peste o treime din zona vestică a orașului Mosul

Forțele irakiene au preluat controlul asupra a mai mult de o treime din zona vestică a orașului Mosul de la declanșarea ofensivei antijihadiste pe 19 februarie, a declarat duminică generalul Maan al-Saadi, citat de AFP.

'Peste o treime din malul drept (vest) se găsește sub controlul unităților noastre', a precizat responsabilul militar irakian, scrie AGERPRES.

Orașul Mosul, al doilea ca mărime din Irak și principalul fief al Statului Islamic în această țară, este tăiat în două de fluviul Tigru.

Din 19 februarie, armata irakiană înaintează dinspre sudul orașului, reușind să cucerească mai multe cartiere din mâinile Statului Islamic.

Această înaintare constituie faza a doua a operațiunii lansate la 17 octombrie 2016 de către forțele irakiene sprijinite de coaliția internațională sub comandament american.

Obiectul este preluarea în totalitate a controlului asupra orașului Mosul, cucerit în iunie 2014 de organizația ultraradicală sunnită în cursul unei ofensive-fulger care i-a permis să se instaleze în zone vaste din teritoriul irakian la vest și nord de Bagdad.

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
-1,76
Cer senin
Umiditate:86 %
Vint:1,03 m/s
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Thu
3
Fri
3
Arhivă Radio Chișinău