Forțele irakiene au declanșat o ofensivă la granița cu Siria pentru a înlătura gruparea jihadistă Statul Islamic

  • 16 Septembrie 2017 14:50
Forțele irakiene au declanșat o ofensivă la granița cu Siria pentru a înlătura gruparea jihadistă Statul Islamic

Forțele armate irakiene au anunțat sâmbătă că au lansat o ofensivă pentru a înlătura gruparea jihadistă Statul Islamic dintr-o zonă de la granița cu Siria, în sudul râului Eufrat, relatează Reuters.

Ofensiva lansată în regiunea Akashat, care deține zăcăminte de gaze naturale, are ca obiectiv să deschidă drumul pentru cucerirea orașelor controlate de militanți jihadiști în valea râului Eufrat, între care punctul de graniță al-Qaim, se arată într-un comunicat al armatei irakiene.

După ce au controlat un timp aproape o treime din țară, jihadiștii nu mai au decât două fief-uri în Irak: Hawija, 230 km nord de Bagdad, și trei localități din deșertul de la granița cu Siria: al-Qaim, Rawa și Anna, la aproape 350 km spre vest și unde se află, potrivit unui general irakian, ''peste 1.500 jihadiști'', notează AFP.

Forțele irakiene au reușit în iulie să preia controlul la Mosul (nord), al doilea oraș din țară.

Sursa: Agerpres

Tags

Alte Noutati

LIVE: Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
-3,37
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:0,51 m/s
Thu
4
Fri
5
Sat
5
Sun
2
Mon
2
Arhivă Radio Chișinău