Forțele Armate Ucrainene primesc noi vehicule blindate / Oleksi Reznikov: A fost o plăcere să conduc tancul Challenger 2

  • 28 Martie 2023 12:47
Forțele Armate Ucrainene primesc noi vehicule blindate / Oleksi Reznikov: A fost o plăcere să conduc tancul Challenger 2

Ministerul ucrainean al Apărării a confirmat oficial că tancurile britanice Challenger 2 au ajuns în Ucraina. Purtătorul de cuvânt al Ministerului ucrainean al Apărării, Irina Zolotar, a confirmat aceste informații luni pentru agenția de știri AFP. ,,Acestea (tancurile Challenger 2. - n.r.) se află deja în Ucraina", a declarat Zolotar, fără a da alte detalii, scrie defenseromania.ro.

Ministrul ucrainean al Apărării, Oleksi Reznikov, a publicat marți dimineață un material video cu primele tancuri britanice Challenger 2 ajunse în Ucraina.

Pe lângă materialul video cu primele tancuri britanice Challenger 2 ajunse în Ucraina, ministrul ucrainean al Apărării a publicat și imagini cu vehiculele blindate Stryker și Cougar din SUA și Marder din Germania.

Imaginile publicate de Oleksi Rezniko arată echipamente militare promise anterior, cum ar fi vehiculul blindat de luptă Stryker, tancul Challenger 2, vehiculele blindate Cougar și Roshel Senator, precum și vehiculul de luptă de infanterie Marder.

Transferul a 40 de vehicule de luptă pentru infanteriei Marder împreună cu tancurile Leopard 2A6, de către Germania, a fost anunțat de publicațiile germane în cursul zilei de ieri.

De asemenea, publicația ucraineană Militarnyi a relatat, cu referire la presa occidentală, că militarii ucraineni au finalizat pregătirea în Marea Britanie pe tancurile Challenger 2, prin urmare echipajele vehiculelor de luptă s-au întors deja în Ucraina. Apariția publică a acestor tancuri și a echipajelor lor în Ucraina a confirmat aceste informații.

La 20 ianuarie 2023, Statele Unite au anunțat un nou pachet de ajutor de 2,5 miliarde de dolari pentru Ucraina. Noul pachet de ajutor constă în 90 de transportoare blindate de trupe (APC) Stryker. Aceasta este prima apariție a acestui vehicul în Ucraina.

Vehiculul de luptă blindat american este capabil să transporte 9 soldați și doi membri ai echipajului. Vehiculul blindat este echipat cu cu o stație de arme telecomandată (RWS) Protector, care poate fi înarmat cu o mitralieră grea M2 Browning de 12,7 mm sau cu un lansator automat de grenade Mk19 de 40 mm.

Cougar este un vehicul blindat de tip MRAP rezistent la mine antitanc și lansatoare de rachete ghidate, produs de compania americană Force Protection Inc. Ca parte a pachetului de ajutor militar, SUA s-au angajat să transfere 37 de astfel de vehicule blindate Ucrainei.

Vehiculul poate fi înarmat cu o mitralieră de calibru mare de 12,7 mm sau cu un lansator automat de grenade de 40 mm.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Colecția de Jazz cu Daniela Nicolae
Meteo Chișinău
8,85
Cer senin
Umiditate:58 %
Vint:1,03 m/s
Sat
10
Sun
6
Mon
9
Tue
12
Wed
15
Arhivă Radio Chișinău