Forțele armate ucrainene nu au suficiente resurse pentru a forma și înarma mii de oameni care vor să se înroleze (presă)

  • 28 Martie 2022 15:56
Forțele armate ucrainene nu au suficiente resurse pentru a forma și înarma mii de oameni care vor să se înroleze (presă)

Forțele armate ale Ucrainei nu dispun de suficiente resurse pentru a forma și înarma sute de mii de oameni care intenționează să se înroleze pentru a lupta împotriva invadatorului rus, scrie luni cotidianul spaniol El Pais, citat de Agerpres.

Potrivit sursei citate, armata ucraineană evită să dea cifre concrete cu privire la numărul total al militarilor activi, dar estimări ale experților consultați de ziarul spaniol arată că ar fi vorba de circa 500.000 de militari, dublu față de numărul militarilor activi înainte de începerea conflictului. Autoritățile ucrainene optează în prezent pentru distribuirea voluntarilor în alte zone care nu sunt exclusiv militare.

La începutul conflictului, forțele armate ale Ucrainei contau oficial pe 250.000 de profesioniști activi, din care 190.000 erau militari. Pe hârtie, Ucraina mai dispunea de circa 200.000 de rezerviști și voluntari ai Forțelor de Apărare Teritoriale, o diviziune militarizată care se ocupă de protecția și controlul local. Acestora li se adăugau cei 130.000 de agenți de poliție și batalioane de origine paramilitară aflate sub conducerea Gărzii Naționale - echivalentul jandarmeriei - și care acum, după impunerea legii marțiale, se află la ordinele Ministerului Apărării de la Kiev.

Rusia are 900.000 de militari activi, jumătate de milion de unități polițienești sau paramilitare și două milioane de rezerviști, potrivit datelor Institutului Internațional de Studii Strategice (IISS).

Mihailo Samus, director al centrului ucrainean de studii pentru apărare New Geopolitics, notează că contingentul mobilizat de Ucraina este în prezent mult mai mare decât în urmă cu o lună: sunt 300.000 de veterani ai conflictului cu Rusia, din 2014, în regiunea Donbas (estul Ucrainei) incorporați în unitățile de pe front. Lor li se adaugă 100.000 de voluntari, potrivit presei ucrainene, care au fost acceptați în cadrul Forțelor de Apărare Teritorială în primele două săptămâni ale invaziei ruse.

Aceste unități joacă un fundamental în punctele de control rutiere și de acces în localități, în căutarea sabotorilor ruși, dar și în confruntarea armată, după cum explică Samus: "Forțele de Apărare Teritorială au jucat un rol cheie în primul atac împotriva Kievului, când forțe operative speciale ruse au încercat să se infiltreze în capitală și să preia controlul asupra unor posturi strategice, pentru că (forțele teritoriale) pot fi ușor mobilizate și cunosc cel mai bine orașul".

Războiul face deja ravagii de o lună în Ucraina și una dintre consecințele imediate este lipsa de muniție și de armament. "Militari avem, dar avem nevoie de material de protecție și de arme", spune un membru al Forțelor de Apărare Teritorială, Vlad Hrișenko, aflat în prima linie a focului la Harkov, într-un interviu telefonic. Hrișenko are 35 de ani și este unul dintre cei 400.000 de ucraineni care lucrau în străinătate și care s-au întors în țară după izbucnirea războiului, potrivit datelor furnizate de Garda Națională de Frontieră.

Surse apropiate Ministerului Apărării de la Kiev spun că nu toți cei care s-au întors în Ucraina au venit pentru a lupta, mulți revenind în țară mai ales pentru a fi alături de familii. Chiar și așa, Samus este convins că majoritatea bărbaților care au revenit în țară sunt dispuși să lupte. El își bazează declarațiile pe sondaje făcute înainte de începerea invaziei ruse, la 24 februarie, în care 65% dintre adulți declarau că ar pune mâna pe arme în cazul unui atac rus. "Acum cu siguranță sunt și mai mulți", afirmă el.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Dor de izvor cu Maria Mocanu
Meteo Chișinău
8,29
Ploaie moderată
Umiditate:85 %
Vint:6,69 m/s
Sat
4
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Arhivă Radio Chișinău