Fondatorii de gospodării țărănești sunt îndemnați să-și verifice statutul la APL

  • 17 Octombrie 2023 17:51
Fondatorii de gospodării țărănești sunt îndemnați să-și verifice statutul la APL

Fondatorii de gospodării țărănești trebuie să verifice la administrația publică locale dacă gospodăria țărănească pe care au fondat-o a fost sau nu inclusă în lista de radiere conform legii adoptate de Parlament în martie 2022. În cazul în care Primăria nu a inclus gospodăria în lista celor care urmează a fi radiate, aceasta se consideră a fi gospodărie activă și, respectiv, fondatorul are obligația de a achita anual prima de asigurare medicală obligatorie în sumă fixă. Precizările au fost făcute la un briefing de presă de către directorul general al Companiei Naționale de Asigurări în Medicină, Ion Dodon, transmite IPN

Ion Dodon a explicat că, în conformitate cu Legea cu privire la gospodăria țărănească (de fermier) din 3 ianuarie 1992, mai mulți deținători de terenuri agricole au devenit fondatori de gospodării țărănești, cu statut de întreprindere individuală, aceștia fiind obligați să plătească prima de asigurare în sumă fixă. Întrucât multe gospodării țărănești de facto nu activau, la 10 martie 2022 Parlamentul a adoptat Legea prin care a instituit mecanismul de radiere a gospodăriilor țărănești (de fermier) inactive din Registrul gospodăriilor țărănești (de fermier) și din Registrul fiscal de stat. Potrivit legii menționate, radierea gospodăriilor s-a efectuat în baza listei de gospodării inactive întocmite de Primăria din localitatea respectivă. În cazul în care Primăria nu a inclus gospodăria în lista celor care urmează a fi radiate, aceasta se consideră a fi gospodărie activă și, respectiv, fondatorul are obligația de a achita anual prima de asigurare medicală obligatorie în sumă fixă.

Directorul CNAM a îndemnat toți cetățenii care au primit notificările de la CNAM pentru achitarea primelor de asigurare sau au primit altfel de cereri de la alte instituții ale statului în legătură cu faptul că sunt fondatori de gospodărie țărănească să întreprindă măsuri pentru a se asigura că gospodărie țărănească respectivă este radiată din registru. Primul lucru care ar trebui să facă o persoană care a primit o asemene notificare este să se adrese la administrația publică locală, la Primărie. Atunci când cetățeanul are informație că gospodăria sa nu este inclusă în listă de radiere, dar el consideră că nu este activă, trebuie să depună efortul față de autoritățile publice locale pentru a remedia situația sau de a găsi căi de radiere prin intermediul depunerii documentelor respective la Agenția Servicii Publice.

Ion Dodon a comunicat că recent, la inițiativa Guvernului, a fost expediat în Parlament un proiect de lege care prevede excluderea răspunderii contravenționale pentru neachitarea în timp a primelor de asigurarea obligatorie de asistență medicală în suma fixă, pentru a exclude presiunea financiară față de persoanele respective.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Fonograf cu Victor Buruiană
Meteo Chișinău
9,4
Ploaie puternică
Umiditate:95 %
Vint:7,72 m/s
Sat
4
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Arhivă Radio Chișinău