Focuri de armă la Soroca. Un bărbat de 39 de ani, împușcat dintr-un automobil. Suspectul, reținut
-
07 Februarie 16:33
Un bărbat de 39 de ani a ajuns la spital, după ce a fost împușcat de un tânăr de 33 de ani. Cazul a avut loc astăzi pe o stradă din orașul Soroca. Informația a fost confirmată pentru Moldova 1 de către șefa Secției de Comunicare și Protocol al Inspectoratului General al Poliției, Diana Fetco.
La fața locului a intervenit un echipaj al poliției și ambulanța. Oamenii legii au stabilit că bărbatul originar din Soroca a fost împușcat de către suspect dintr-un automobil, care ulterior a fugit de la locul faptei.
În urma acțiunilor întreprinse de oamenii legii, bănuitul a fost reținut, iar arma a fost ridicată. Totodată, polițiștii au stabilit că acesta nu este posesor legal de armă, pistolul fiind sustras de către bănuit pe 28 ianuarie 2013. Pe faptul sustragerii armei fiind inițiată o cauză penală de către Inspectoratul de poliție Buiucani.
Pe acest caz a fost inițiată o anchetă pentru tentativă de omor. Dacă va fi găsit vinovat, suspectul riscă închisoare de la 15 la 20 de ani sau cu detențiune pe viață.