Focar de gripă aviară în Japonia | Aproximativ 80.000 de păsări au fost sacrificate
-
16 Ianuarie 2017 08:26
Aproximativ 80.000 de pui de găină au fost sacrificați la o fermă de păsări din centrul Japoniei după izbucnirea unui focar de gripă aviară, au informat luni autoritățile, informează Agerpres.
Soldații au fost chemați să ajute la sacrificarea păsărilor la o fermă din prefectura Yamagata sâmbătă seara, după detectarea unei tulpini extrem de virulente a gripei aviare, au indicat autoritățile din prefectura Gifu.
Focarul a determinat autoritățile locale să restricționeze comerțul cu păsări și ouă pe o rază de 10 kilometri în jurul fermei.
Responsabilii fermei au alertat autoritățile locale după ce peste 100 de pui au fost găsiți morți sâmbătă dimineața.
Începând cu sfârșitul lunii noiembrie, cazuri de păsări infectate cu virusul H5, extrem de patogen, au fost detectate la ferme din prefecturile Niigata, Aomori și Miyazaki, dar și din cea mai nordică insulă a Japoniei, Hokkaido.