Doar apartenența la NATO, însă...

În același timp, s-a atras atenția asupra contextului internațional în care, în imediata vecinătate a Republicii Moldova Federația Rusă poartă un război agresiv împotriva Ucrainei și a poporului ucrainean, iar conducerea de la Kremlin în repetate rânduri și în mod deschis face declarații belicoase la adresa statului moldovenesc. În aceste condiții se cere ca, în scopul asigurării independenței și suveranității de stat, guvernarea să purceadă neîntârziat la elaborarea unui set de acțiuni orientate spre întărirea capacității de apărare a statului și de consolidare a securității naționale.

După părerea majorității participanților la dezbateri doar apartenența la NATO este capabilă în condițiile actuale să garanteze în definitiv securitatea unui asemenea stat ca Republica Moldova, care potențial comportă riscul real de a deveni obiect al agresiunii militare ruse după exemplul Ucraineni. Însă, în pofida acestui pericol existențial la adresa statului, partea majoritară a populației Republicii Moldova rămâne în continuare în prizonieratul vechilor precepte propagandistice sovietice și, mai nou, a propagandei ruse despre caracterul agresiv al NATO. Conform sondajelor de opinie, pentru aderarea Republicii Moldova la NATO astăzi se pronunță doar între 26 și 33% dintre respondenți, această percepție colectivă condamnând statul moldovenesc la condiția unei victime inabile.

Politici precare cu privire la educație

Această stare a mentalului colectiv moldovenesc în raport cu NATO imprimă Republicii Moldova condiția de vulnerabilitate maximă în fața pericolului rusesc. Cauza acestei situații penibile a fost explicată prin condiția precară a politicilor statului cu privire la educarea populației în spiritul conștientizării adevăratelor soluții pentru garantarea securității naționale durabile și atotcuprinzătoare. S-a atras atenția asupra lipsei în textul Strategiei securității naționale în vigoare, a unei referințe explicite privind locul și rolul pe care NATO îl poate juca potențial în asigurarea securități naționale a statului Republica Moldova. De aici a parvenit și recomandarea privind necesitatea  inițierii unei dezbateri publice largi în cadrul căreia politicieni, oamenii de știință, specialiști în domeniul apărării și securității naționale să explice populației adevărata esență și adevăratele obiectivele ale Alianței Nord-Atlantice.

Argumentul fundamental în favoarea eficienții politicilor operate de blocul NATO constă în faptul, că Alianța Atlanticului de Nord nu a admis în zona sa de responsabilitate niciun conflict militar de la sfârșitul celei de a doua conflagrații mondiale. Zona NATO a devenit în timp nu doar spațiul securității militare asigurate a membrilor săi, dar și spațiul prosperității economice și sociale, precum și al celor mai înalte standarde ale organizării democratice a vieții societății. Datorită acestor realizări civilizaționale, NATO a devenit un obiectiv de atracție pentru majoritatea statelor europene, care pentru a deveni membri ai acestei organizației internaționale politico-militare au fost obligați să îndeplinească o serie de condiționalități de adaptare la normele de funcționare a Alianței. Deci, NATO nu a promovat politici țintite de atragere în componența sa a noilor membri, extinderea organizației realizându-se pe seama aspirației benevole a candidaților la aderare.

Republica Moldova, pe contrasens

După implozia URSS și destrămarea Tratatului de la Varșovia, majoritatea fostelor state socialiste eliberate de tutela imperialistă sovietică, au devenit membri NATO, garantându-și pe această cale securitatea militară și asigurându-și condițiile dezvoltării economice rapide și durabile. Aceiași traiectorie de dezvoltare și-au însușit-o și fostele republici sovietice baltice, cărora calitatea de membru NATO le-a garantat securitatea în fața revanșei imperialiste a Moscovei post-sovietice, precum și accederea rapidă în UE cu toate avantajele economice și sociale caracteristice acestei comunități.

Spre deosebire de baltici, restul fostelor republici sovietice din zona europeană, inclusiv Republica Moldova, au ratat testul NATO și au rămas în zona gri a influenții geopolitice a fostei metropole coloniale. Această tărăgănare a alegerii la timp a direcției de dezvoltare de civilizație i-a costat scump și i-a prefăcut în potențiale, dar și reale victime ale revanșei imperialiste ruse. Încercarea întârziată a Georgiei și Ucrainei de a-și garanta securitatea statelor lor prin aderarea la NATO, a provocat agresiunea militară a Moscovei împotriva acestor state suverane în anii 2008 și 2022. Nici Republica Moldova, cu statutul ei de neutralitate declarată în Constituție, nu are garanția securității sale în fața agresiunii militare ruse, fiind salvată deocamdată doar de eroismul soldaților ucraineni, care nu permit armatei ruse să ajungă nemijlocit la hotarele Moldovei.

Unde s-a aciuat nazismul contemporan?

În dezbaterile din cadrul Mesei rotunde s-a atras atenția asupra componentei naziste prezentă în politicile Moscovei în raport cu doleanțele suverane ale unor foste republici sovietice de a deveni membri NATO. S-a invocat o paralelă între politicile naziștilor lui Hitler și politicilor cu iz nazist ale lui Putin. Hitler justifica expansiunea militară a regimului fascist prin supremația rasei ariană asupra altor rase inferioare, apelând la argumentul războiului pentru a cuceri spațiul vital (în germană, Lebensraum) pentru pretinsa rasă superioară germană. Și Putin duce război împotriva Ucrainei cu scopul de a reface spațiul vital al rușilor (în rusă, Ruskii mir), încercând să împiedice aderarea acestei țări la NATO prin invocarea necesității asigurării securității militare strategice a Rusiei. Însă o asemenea abordare a cauzelor războiului împotriva Ucrainei se înscrie într-un argument nazist cras, care vine să valideze dreptul rușilor – o națiune pretins superioară în logica lui Putin, de a-și garanta securitatea militară strategică din contul națiunii ucrainene, pa care liderul de la Kremlin o taxează inferioară până la inexistență.

Propaganda Kremlinului justifică războiul împotriva Ucrainei și prin necesitatea denazificării acestei țări. În realitate, politica imperialistă a Moscovei care refuză statelor și națiunilor suverane de a-și alege singure modalitatea de asigurare a propriei securități naționale, devine o mostră explicită de manifestare a politicii naziste de superioritate a unei națiuni în raport cu altele, interesele legitime ale cărora trebuie subordonate intereselor națiunii ruse. În asemenea împrejurări devine evident că nu Kievul, dar mai degrabă Moscova a devenit locul unde s-a aciuat un adevărat regim politic nazist.

Unicul paravan de securitate viabil

Pericolul nazificării regimului de la Kremlin devine un semnal din cele mai alarmante pentru un asemenea stat vulnerabil cum este Republica Moldova și pentru poporul ei. Creșterea gradului de cooperare a Chișinăului cu NATO este absolut necesară pentru amplificarea rezilienței statului, însă asigurarea securității naționale complexe și durabile poate fi atinsă doar prin extinderea paravanului de securitate al Atlanticului de Nord asupra spațiului Republicii Moldova.

În 1918, pericolul care a survenit pentru Basarabia din partea armatei ruse în descompunere de pe frontul românesc, a jucat un rol important în actul Unirii cu România. Astăzi pericolul existențial pentru Moldova la Est de Prut provocată de politica imperialistă a Rusiei lui Putin, iarăși deschide culoarul salvării acestui spațiu românesc prin mutarea lui sub cupola NATO în componența României reîntregite, aceasta fiind una din concluziile Mesei rotunde privind relația Republicii Moldova cu NATO.