FMI și Ucraina au ajuns la un acord care ar putea debloca o tranșă de 700 de milioane de dolari
-
19 Octombrie 2021 09:58
Fondul Monetar Internațional și Ucraina au ajuns luni la un acord care deschide calea pentru ca autoritățile de la Kiev să primească o tranșă de 700 de milioane de dolari precum și prelungirea acordului de împrumut în valoare de cinci miliarde de dolari până în luna iunie a anului următor, transmite Reuters, citat de AGERPRES.
Anul trecut, Ucraina a reușit să încheie un acord stand-by cu FMI, în condițiile în care această țară a intrat în recesiune din cauza pandemiei de coronavirus. Însă eliberarea tranșelor a fost întârziată ca urmare a îngrijorărilor privind reformele și independența băncii centrale.
După o analiză virtuală a progreselor realizate de Guvernul de la Kiev, FMI a anunțat luni seara că a ajuns la un acord la nivel de staff care permite deblocarea finanțării, fiind nevoie doar de aprobarea boardului FMI. Potrivit instituției financiare internaționale, finalizarea primei revizuiri a acordului stand-by în valoare de cinci miliarde de dolari, care conform termenilor actuali ar urma să expire în luna decembrie, va permite eliberarea unei tranșe de 700 de milioane de dolari pentru Ucraina.
Președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski, a declarat că se așteaptă ca boardul executiv al FMI să aprobe acordul în luna noiembrie. "Aceasta va permite Ucrainei să primească aproximativ 700 milioane de dolar și confirmă încă odată strânsa noastră cooperare", a scris Vladimir Zelenski într-un mesaj pe Twitter.
În perioada 21 septembrie - 18 octombrie, staff-ul FMI a avut discuții online cu autoritățile ucrainene. Șeful misiunii FMI, Ivanna Vladkova Hollar, a spus că cele două părți au ajuns la un acord cu privire la un set revizuit de politici economice, financiare și structurale necesare pentru a răspunde la criza economică și sanitară provocată de COVID-19, menținând în același timp stabilitatea financiară și macroeconomică, reducând vulnerabilitățile și eliminând obstacolele care stau în calea investițiilor private.
Într-un mesaj separat, guvernatorul Băncii Naționale a Ucrainei, Kyrylo Shevchenko, a anunțat că banca centrală a aprobat deja un plan care vizează aducerea creditelor neperformante în băncile de stat, un indicator structural pentru prima revizuire.
În perioada 2015-2017, Ucraina a închis două treimi din băncile comerciale, care au devenit insolvente din cauza unor credite riscante netransparente. De asemenea, Guvernul de la Kiev a fost nevoit să naționalizeze PrivatBank, cea mai mare bancă comercială din Ucraina, care avea un deficit de capitalizare de peste 5,5 miliarde de dolari.
La mijlocul acestui an, Parlamentul Ucrainei a aprobat o serie de amendamente care consolidează independența Băncii Naționale și extind atribuțiile sale de reglementare. Această lege era o condiție obligatorie pentru ca Guvernul de la Kiev să obțină noi fonduri de la Fondul Monetar Internațional, în cadrul unui acord stand-by în valoare de cinci miliarde de dolari. Programul cu FMI, pe care Ucraina l-a obținut anul trecut, s-a blocat pe fondul îngrijorărilor cu privire la independența băncii centrale și al eforturilor Guvernului de la Kiev de a combate corupția, după ce guvernatorul a demisionat acuzând presiuni politice iar curtea constituțională a anulat unele măsuri anti-corupție.