FMI și Banca Mondială salută acordul privind Brexit, care ar urma să sprijine creșterea economiei mondiale
-
18 Octombrie 2019 12:38
Clarificările privind ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană vor întări perspectivele de creștere ale economiei mondiale, atât pentru statele bogate, cât și pentru cele în curs de dezvoltare, a declarat președintele Băncii Mondiale, David Malpass, transmite Reuters, preluat de AGERPRES.
"Dacă va exista claritate în acest proces, va fi stimulată puțin și creșterea economică", le-a spus jurnaliștilor Malpass, după acordul anunțat joi de UE și Marea Britanie, a cincea mare economie mondială.
După câteva zile de negocieri cu premierul Boris Johnson, liderii statelor UE, reuniți la Bruxelles, au ajuns joi la un nou acord privind Brexitul, care trebuie aprobat și de Parlamentul britanic.
"Suntem foarte aproape de sfârșitul procesului", a declarat președintele Consiliului European, Donald Tusk, în cadrul unei conferințe de presă, exprimându-și satisfacția pentru acest acord care permite evitarea "haosului" care ar fi un Brexit fără acord pe 31 octombrie.
Incertitudinile legate de Brexit au afectat comerțul și perspectivele economice atât în cazul Marii Britanii, cât și al UE. Rezolvarea acestei probleme va fi benefică atât pentru Regatul Unit și blocul comunitar, cât și pentru economiile în curs de dezvoltare, a apreciat Malpass.
Și directorul general al FMI, Kristalina Georgieva, a numit acordul "o veste bună", exprimându-și speranța că voința de a finaliza acordul este comună tuturor părților implicate.
Ea le-a spus jurnaliștilor că FMI a estimat o creștere a economiei Marii Britanii cu 3,5%-5% mai redusă în cazul unui Brexit fără acord, care ar șterge și 0,5% din avansul PIB-ului UE. Chiar și cu un acord, economia britanică va pierde 2%, a avertizat Georgieva.
În perioada 14-20 octombrie la Washington se desfășoară reuniunile de toamnă ale FMI și ale Băncii Mondiale.
Sursa:Agerpres