FMI: Rusia ar putea ajunger în faliment în urma sancțiunilor, însă asta nu ar declanșa o criză financiară globală

  • 14 Martie 2022 13:33
FMI: Rusia ar putea ajunger în faliment în urma sancțiunilor, însă asta nu ar declanșa o criză financiară globală

Economia Rusiei se confruntă cu probleme majore, în urma sancțiunilor internaționale impuse de țările democratice, după declanșarea ”operațiunii speciale”, așa cum o numește Moscova, din Ucraina. Rubla a consemnat o devalorizare fără precedent și multe voci atrag atenția că Federația Rusă s-ar putea prăbuși financiar și economic, situație care nu va rămâne fără urmări pentru economia internațională, mai ales în cadrul unei lumi globalizate. În urma sancțiunilor internaționale fără precedent, Rusia s-ar putea găsi în situația de a nu mai putea să își onoreze obligațiile financiare internaționale, adică în incapacitate de plăți – faliment. Asta nu ar declanșa însă o criză financiară globală, a declarat duminică directorul Fondului Monetar Internațional, Kristalina Georgieva, scrie ziare.com.

Impact sever asupra economiei ruse

Georgieva a declarat pentru CBS că sancțiunile impuse de Statele Unite și alte democrații au deja un impact ”sever” asupra economiei ruse și vor declanșa o recesiune profundă acolo în acest an, scrie usnews.com, potrivit sursei citate

Războiul și sancțiunile ar avea, de asemenea, consecințe negative semnificative asupra țărilor vecine Rusiei, care depindeau de aprovizionarea cu energie de Moscova.

În plus, au dus deja la un val de refugiați ce poate fi comparat cu cel observat în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, susține directorul F.M.I.

Ea a explicat că sancțiunile internaționale limitează drastic capacitatea Rusiei de a-și accesa resursele și de a-și achita datoriile, ceea ce înseamnă că o intrare în incapacitate de plăți a Moscovei nu mai poate fi considerată ”improbabilă”.

Întrebată dacă o astfel de situație ar putea declanșa o criză financiară în întreaga lume, ea a spus: ”deocamdată, nu”.

Expunerea totală a băncilor pe Rusia

Expunerea totală a băncilor față de Rusia s-ar ridica la aproximativ 120 de miliarde de dolari, o sumă care, deși nu este nesemnificativă, ”nu este relevantă din punct de vedere sistemic”, a spus Georgieva, potrivit sursei citate.

Întrebată dacă Rusia ar putea accesa fondurile de urgență de 1,4 miliarde de dolari aprobate de F.M.I. pentru Ucraina săptămâna trecută, dacă Moscova câștigă războiul și instalează un nou guvern, Georgieva a spus că fondurile sunt într-un cont special accesibil doar de guvernul ucrainean.

F.M.I. a precizat în mod explicit că banii pot fi accesați doar de ”guvernul recunoscut internațional al Ucrainei”.

Economia globală va avea de suferit

Anul trecut, F.M.I. a blocat accesul talibanilor la fondurile Afganistanului, după ce aceștia au preluat controlul asupra guvernului, invocând lipsa de claritate cu privire la recunoașterea conducătorilor talibani în cadrul comunității internaționale.

Georgieva a declarat săptămâna trecută că FMI își va reduce previziunile anterioare pentru o creștere economică globală de 4,4% în 2022, ca urmare a războiului, dar a spus că traiectoria generală a rămas pozitivă.

Creșterea a rămas robustă în țări precum Statele Unite, care s-au recuperat rapid după pandemia de COVID-19, a spus ea, conform sursei citate.

Impactul va fi cel mai sever în ceea ce privește creșterea prețurilor mărfurilor și a inflației, ceea ce poate duce la foamete și insecuritate alimentară în anumite părți ale Africii, a adăugat ea.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Dor de izvor cu Maria Mocanu
Meteo Chișinău
8,29
Ploaie moderată
Umiditate:85 %
Vint:6,69 m/s
Sat
4
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Arhivă Radio Chișinău