Fluviul Sena nu a trecut testele de calitate a apei cu o lună înainte de Jocurile Olimpice de la Paris

  • 29 Iunie 12:07
Fluviul Sena nu a trecut testele de calitate a apei cu o lună înainte de Jocurile Olimpice de la Paris

Sena continuă să nu treacă testele de calitate a apei cu o lună înainte de Jocurile Olimpice de la Paris, când urmează să găzduiască probele de înot în ape deschise și etapa de înot a triatlonului, conform rezultatelor dezvăluite vineri, relatează The Guardian, transmite News.ro.

Ultimele teste, finalizate săptămâna trecută și publicate de biroul primarului Parisului, au arătat că nivelurile bacteriei E Coli – un indicator al materiilor fecale – sunt cu mult peste limitele superioare impuse de federațiile sportive.

La 18 iunie, nivelul de E Coli a fost de 10 ori mai mare decât nivelul acceptabil și nu a coborât în niciun moment sub limita superioară de 1 000 de unități formatoare de colonii la 100 de mililitri utilizată de Federația Mondială de Triatlon.

Valorile pentru bacteriile enterococi au fost mai bune, dar au fost încă la niveluri nesigure timp de mai multe zile săptămâna trecută.

Calitatea apei rămâne degradată din cauza condițiilor hidrologice nefavorabile, a soarelui puțin, a temperaturilor sezoniere sub medie și a poluării din amonte”, a anunțat primăria.

Autoritățile franceze au cheltuit 1,4 miliarde de euro în ultimul deceniu pentru a încerca să curețe râul prin îmbunătățirea sistemului de canalizare din Paris, precum și prin construirea de noi instalații de tratare și stocare a apei. Cu toate acestea, furtunile majore copleșesc încă rețeaua de canalizare a capitalei, unele dintre acestea datând din secolul al XIX-lea, ceea ce duce la deversarea de ape uzate netratate direct în râu.

După luni de vreme neobișnuit de umedă, Sena se află în prezent la un nivel ridicat al malurilor sale, cu un debit de patru până la cinci ori mai mare decât nivelul său obișnuit în lunile de vară, conform unor măsurători recente.

Organizatorii insistă asupra faptului că vremea uscată și soarele din luna iulie ar trebui să fie suficiente pentru ca Sena să fie aptă pentru evenimentele de înot în aer liber.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: La minut
Meteo Chișinău
35,24
Cer senin
Umiditate:24 %
Vint:5,66 m/s
Tue
27
Wed
23
Thu
21
Fri
23
Sat
22
Arhivă Radio Chișinău