Fiul lui Raul Castro a fost omul-cheie al dezghețului din 2014 cu Statele Unite
-
25 Martie 2017 11:05
Unicul fiu al președintelui cubanez Raul Castro, Alejandro Castro Espin, a reprezentat țara sa în 2013 și 2014 la negocierile secrete care au condus la dezghețul istoric cu Statele Unite, a dezvăluit fostul șef al Bisericii catolice cubaneze, scrie AFP.
Alejandro Castro Espin, 51 de ani, s-a aflat "în fruntea delegației cubaneze" care a participat, în Canada, la aceste negocieri desfășurate în cel mai mare secret, a declarat Jaime Ortega într-un discurs ținut cu prilejul unei conferințe în Statele Unite și publicat recent de revista catolică Espacio Laical (Spațiu laic), scrie AGERPRES.
Monseniorul Ortega, recent înlocuit de la conducerea Bisericii catolice cubaneze la 80 de ani, a fost mesagerul papei Francisc în cursul celor 18 luni de negocieri care au dus la anunțul neașteptat al apropierii dintre Cuba și Statele Unite, la 17 decembrie 2014.
Ulterior, guvernul de la Havana a confirmat aceste negocieri directe și rolul decisiv al papei Francisc, însă nu a dezvăluit niciodată identitatea negociatorilor.
Echipa americană a fost condusă de Ricardo Zuniga, responsabil pentru continentul american în cadrul Consiliului de Securitate Națională al fostei administrații Barack Obama, a făcut cunoscut fostul arhiepiscop al Havanei.
Colonelul Alejandro Castro Espin, specialist în relații internaționale și autor al mai multor lucrări pe această temă, este o figură influentă, dar puțin cunoscută marelui public la Havana, deoarece apare foarte rar.
Numeroși observatori au fost foarte surprinși să îl vadă prezent în aprilie 2015 la primele discuții directe între Barack Obama și Raul Castro în marja unui summit regional în Panama.
În vederea înnoirii echipei aflate la conducerea statului cubanez, programată pentru februarie 2018, mai mulți analiști sunt de părere că Alejandro Castro Espin ar putea fi adus să joace un rol mai expus în spatele urmașului desemnat al președintelui Raul Castro, actualul vicepreședinte Miguel Diaz-Canel.
Discursul cardinalului Ortega conține o altă dezvăluire cu privire la alegerea datei anunțului istoric al apropierii dintre cei doi foști inamic din perioada Războiului Rece. Potrivit acestuia, 17 decembrie (2014) a fost aleasă pentru că este aniversarea zilei de naștere a papei Francisc.