Fiul lui Biden a primit un milion de dolari de la compania ucraineană "Burisma" - afirmă Iuri Luțenko, fost procuror general al Ucrainei

  • 09 Octombrie 2019 11:11
Fiul lui Biden a primit un milion de dolari de la compania ucraineană

Fostul procuror general ucrainean, Iuri Luțenko, susține că Hunter Biden, fiul ex-vicepreședintelui american, Joe Biden, a primit aproape un milion de dolari de la compania de gaze naturale "Burisma", activă în Ucraina.

"Au fost câte două plăți pe lună, sumele fiind semnificativ mai mari decât cea pe care ați menționat-o (jurnalistul a vorbit despre suma de 50.000 de dolari, n.red)" - a precizat Luțenko, pentru postul de radio Novoe Vremia. Potrivit fostului procuror general de la Kiev, "suma totală a plăților făcute către fiul ex-vicepreședintelui american s-a ridicat la aproape un milion de dolari". "Erau bani plătiți pentru consultanță.

Conform legislației ucrainene, companiile îi pot plăti cu orice sumă pe membrii consiliului de administrație. Prin urmare, nu există nicio încălcare a legii. În plus, compania este înregistrată în Cipru, plățile s-au făcut prin intermediul Letoniei, iar gazul a fost produs în Ucraina" - a adăugat fostul procuror general ucrainean.

Anterior, Iuri Luțenko a declarat că plățile făcute către Hunter Biden de compania deținută de un ministru din perioada președintelui Viktor Ianukovici "sunt foarte asemănătoare cu achitarea taxei de protecție politică", însă a apreciat că doar Statele Unite pot investiga un astfel de caz. Amintim că un denunțător anonim din comunitatea de informații a SUA a depus recent o plângere cu privire la comportamentul președintelui Donald Trump în timpul unei conversații cu omologul său din Ucraina, Volodimir Zelenski, în care liderul de la Casa Albă i-a propus președintelui de la Kiev să-l mențină în funcție pe șefului Parchetului General, Iuri Luțenko. Trump l-ar fi lăudat pe Luțenko pentru că a deschis subiectul declanșarii unei anchete penale împotriva familiei Biden. Rudy Giuliani, avocatul personal al lui Trump și un personaj central în controversa americano-ucraineană, de asemenea, i-a cerut în repetate rânduri lui Iuri Luțenko să înceapă o anchetă împotriva fostului vicepreședinte american Joe Biden și a fiului său, Hunter. Luțenko, însă, a explicat că nu a făcut altceva decât să-și exprime disponibilitatea de a coopera în acest caz dacă FBI sau parchetul american vor demara o anchetă și a insistat că Biden nu a încălcat legile Ucrainei.

Sursa: Rador

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
-0,6
Cer senin
Umiditate:78 %
Vint:0,51 m/s
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Thu
3
Fri
3
Arhivă Radio Chișinău