În acest context, agenții economici sunt atenționați despre obligația respectării prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 774 din 20.06.2016 cu privire la prețurile de comercializare a produselor social importante.
Totodată, în conformitate cu prevederile Legii nr. 845 din 03 ianuarie 1992 cu privire la antreprenoriat și întreprinderi - Veniturile ilicite obținute de agenții economici prin exagerarea costului producției, prețului de vânzare al mărfii, al bunurilor, rentabilității, adaosului comercial, volumului de lucrări efectuate în construcții și tarifelor la serviciile prestate, nerespectându-se actele normative care reglementează formarea și aplicarea prețurilor, precum și amenzile aplicate în cuantum echivalent acestor venituri se percep la bugetul de stat.
Serviciul Fiscal de Stat amintește contribuabililorcă face parte din grupul de lucru responsabil de analiza și monitorizarea prețurilor.