Finlanda va permite Statelor Unite să desfășoare trupe și arme în apropierea graniței cu Rusia

  • 21 Decembrie 2023 10:36
Finlanda va permite Statelor Unite să desfășoare trupe și arme în apropierea graniței cu Rusia

Ca parte a acordului bilateral de cooperare în domeniul apărării semnat luni între Statele Unite și Finlanda, Pentagonul a obținut acces la patru baze aeriene finlandeze, o bază navală și o serie de alte facilități militare, potrivit documentului, scrie defenseromania.ro.

Acordul semnat de ministrul finlandez al Apărării, Antti Hakkanen, și secretarul de stat american Anthony Blinken, care urmează să fie aprobat de parlamentul finlandez, prevede permisiunea Pentagonului de a utiliza 15 baze și facilitati militare finlandeze, în special pentru desfășurarea de trupe, arme și echipamente militare americane.

Acordul de cooperare în domeniul apărării (DCA), semnat la Washington DC la 18 decembrie, va aprofunda în mod semnificativ cooperarea bilaterală dintre Finlanda și SUA. Acesta completează apartenența țării la NATO, explică ministrul finlandez de externe, Elina Valtonen.

Trupele americane vor putea fi desfasurate rapid în Finlanda pentru a o ajuta în cazul unui conflict. Acestea vor avea acces neîngrădit la 15 facilități și zone în care vor putea depozita echipamente militare și muniție, relatează Reuters, citând textul acordului.

Acordul vine ca răspuns la acțiunile Rusiei în Ucraina

Printre acestea se numără patru baze aeriene, un port militar și o cale ferată în nordul țării. Depozitele de echipamente militare vor fi amplasate de-a lungul drumurilor care duc la granița cu Rusia.

Unitățile americane vor putea fi stationate în Finlanda în mod permanent, dar deocamdată, potrivit guvernului, nu există astfel de planuri. De asemenea, acestea vor putea efectua exerciții militare pe teritoriul Finlandei.

În nord-est, unde amenințarea este reprezentată de Flota Nordică a Rusiei și de o aviație strategică pe deplin capabilă, Finlanda poate ajuta NATO să înfrunte Rusia, a declarat generalul american în retragere Gordon Davis.

Finlanda modernizează o bază aeriană din apropierea orașului Rovaniemi, care urmează să găzduiască 64 de avioane de luptă F-35 cumpărate din Statele Unite începând cu 2026.

De asemenea, este inclusă baza aeriană a Comandamentului aerian din Laponia și garnizoana Brigăzii Jaeger din Rovaniemi. Comandamentul aerian din Laponia este una dintre cele două baze finlandeze pentru avioane de luptă F-18. În câțiva ani va găzdui și noile avioane F-35 ale Finlandei. De asemenea, zonele de depozitare militară de la Tervola și Veitsiluoto sunt evidențiate în document.

În cazul unui conflict, Rovaniemi va deveni un centru operațional regional pentru forțele NATO. Acesta este conectat la o cale ferată din orașul portuar suedez Tornio, care continuă până la Kemijarvi, un oraș aflat la o oră de mers cu mașina de la granița cu Rusia și la șapte ore de Murmansk, unde se află baza Flotei de Nord a Rusiei.

Cel mai nordic loc menționat este baza poliției de frontieră din Ivalo, micul oraș situat la doar 50 de kilometri de granița cu Rusia.

Ivalo este legat rutier de regiunea rusă Murmansk și găzduiește punctul transfrontalier Raja-Jooseppi. Pe partea rusă a frontierei se află Brigada rusă 80 Pușcași din Alakurtti, numită și ''Brigada Arctică Rusă''.

Acordul dintre Finlanda și SUA vine la doar câteva zile după un acord similar între Suedia și SUA. Tot în acel acord, bazelor din nordul îndepărtat li se acordă un nivel ridicat de prioritate.

Spre deosebire de Norvegia, țara vecină, Finlanda nu pare să limiteze cooperarea militară aliată prin restricții. În încercarea de a nu provoca Uniunea Sovietică, Norvegia a introdus, în timpul Războiului Rece, limitări privind activitatea militară aliată în regiunea sa East-Finnmark.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Dor de Izvor cu Maria Mocanu
Meteo Chișinău
-0,04
Cer senin
Umiditate:94 %
Vint:4,12 m/s
Sat
3
Sun
1
Mon
1
Tue
-0
Wed
2
Arhivă Radio Chișinău