În realitate, acordul trilateral pe tema furnizării gazelor semnat de Rusia, Ucraina și Uniunea Europeană, încheiat la Bruxelles cu cinci săptămâni în urmă, rămâne încă de pus la încercare, iar marile tensiuni care au reclamat necesitatea acestui acord sunt departe de a fi fost aplanate. Ucraina și Rusia rămân într-o stare de război nedeclarat, iar manevrele din această săptămână pe tema proiectatului gazoduct South Stream demonstrează că dorința Rusiei de a-și păstra infleunța și controlul asupra piețeie energetice europene nu s-a diminuat cu nimic. Ar fi o îndrăzneață dovadă de încredere să ne imaginăm că Vladimir Putin ar avea vreo reținere în a miza pe cartea energiei tocmai într-un moment când cererea de gaze rusești se apropie de anualul său punct culminant, mai ales de când el tocmai a întrerupt livrările de cărbune către Ucraina.

În viziunea lui Putin asupra lumii, energia a fost întotdeauna mai degrabă o problemă politică decât una economică. În 1999, când mai era încă șeful serviciilor de informații, el a publicat un articol într-o obscură revistă academică, pledând pentru a politică energetică "menită să întărească interesele geopolitice și să asigure securitatea națională a Rusiei". De atunci el și-a păstrat această viziune și a elaborat o politică energetică având în minte două obiective: primul a fost acela de a reintegra spațiul post-sovietic sub conducerea Rusiei folosind furnizarea și prețurile energiei ca recompensă sau pedeapsă pentru țările vecine vizate, iar al doilea a fost acela de a profita de avantajul Rusiei ca furnizor principal de energie pe o piața europeană mai largă pentru a împiedica UE să adopte niște poziții comune care ar intra în conflict cu interesele sale.

Ucraina se află la intersecția acestor două obiective. Ea este în același timp cea mai prețioasă țintă în cursa lui Putin pentru hegemonie euroasiatică și o verigă-cheie în circuitul care transportă gazul rusesc spre Europa. Într-adevăr, avantajul de a fi o țară de tranzit explică de ce Ucraina și-a putut păstra atâta vreme independența în fața presiunilor Rusiei. Or, tocmai acestei independențe Putin vrea să îi pună capăt. Cele două priorități imediate ale sale sunt dezechilibrarea Ucrainei și o îndepărtare a ei de aliații săi europeni pentru a bloca sau încetini integrarea țării în UE. Pe plan mai îndepărtat, el vrea ca Ucraina să nu mai fie un pion în relațiile energetice cu Europa pentru a-și întări pumnul asupra amândurora.
South Stream, împreună cu gazoductul Nordstream deja finalizat, se înscriau în strategia prin care Putin urmărea să ocolească Ucraina după "războaiele" gazelor din 2006 și 2009. Din nefericire pentru el, UE și-a elaborat propriul plan ocolitor printr-o piață integrată: construind noi interconexiuni de gaze pentru a asigura furnizarea transfrontalieră și adoptând cel de-Al Treilea Pachet Energetic, prin care administratorilor conductei li se cere să asigure și accesul unor furnizori rivali. Amenințarea pe care această nouă abordare o reprezintă pentru monopolul Gazprom constituie motivul care l-a făcut pe Putin să amenințe că suspendă proiectul South Stream sau îl redirecționează spre Turcia. El vrea să îi facă pe liderii UE să vadă că au greșit și să acționeze în așa fel, încât conductele Gazprom să fie exceptate de la reglementările UE pe tema competiției.

Viitorul proiectului South Stream este acum sub semnul întrebării, dar nu și hotărârea lui Putin de a ocoli Ucraina și de a perturba relațiile acestei țări cu UE. El vrea să readucă țara sub sfera de influență a Rusiei și trebuie să facă în așa fel, încât Europa să respingă Ucraina ca pe un stat eșuat și de neîncredere ca țară de tranzit. Și ce modalitate este mai bună pentru a-și atinge obiectivele decât aceea de a închide robinetul pe motiv că Ucraina fură din gazul destinat clienților din UE? Noile proceduri de monitorizare vor arăta că afirmația e o minciună, dar adevărul nu va opri Rusia din noul său război informațional. Proabil că, dârdâind de frig, europenii vor fi înclinați să condamne ambele părți, ceea ce i-ar permite lui Putin să susțină că noile conducte sunt atât în avantajul Europei, cât și în cel al Rusiei. Și, ca și când asta nu ar fi de ajuns, cele mai afectate vor fi țările din sud-estul Europei, care ar avea cel mai mult de profitat de pe urma South Stream.

Având în vedere că Putin dispune atât de motivele, cât și de mijloacele prin care să facă jocuri politice cu furnizarea gazelor în săptămânile ce vor urma, Comisia Europeană mizează destul de mult pe faptul că el ar avea totuși niște rețineri. Este un risc care poate fi evitat. Un flux suplimentar de gaze din Slovacia ar putea acoperi necesarul de gaze al Ucrainei pe timp de iarnă, garantând totodată și asigurarea necesarului pentru România, Ungaria, Serbia și Bulgaria, țări care depind de gazul care circulă prin sistemul de tranzit ucrainean. Conductele dintre cele două țări au o capacitate de 100 miliarde metri cubi, toată putând fi folosită în fluxul invers. Cantitatea reprezintă peste dublul totalului de consum al Ucrainei. Dar Gazpromul a precontractat 80% din această cantitate, ceea ce îi permite să facă în așa fel, încât 30% din cantitate să rămână "în așteptare", închisă altor furnizori și încălcând astfel legislația europeană.
Tot ce trebuie să facă Comisia este să aplice legea și să silească Gazpromul să livreze cantitatea respectivă altor furnizori. Nici măcar nu ar fi nevoie de un flux de gaze suplimentar. Folosidu-se de acordurile comune din restul Europei, Ucraina va punea să apeleze la gazele din UE în locul gazelor rusești pe care ea le pompează de la est la vest. Ar plăti mult mai puțin comparativ cu prețul cerut de Rusia în tot acest proces. Și Gazpromul a impus o blocadă în această privință. Bruxelles-ul se va putea folosi de puterea sa competițională și ar putea astfel îndepărta obstacolele, dar trebuie să acționeze rapid. Fiecare zi pierdută reduce din timpul pe care Ucraina îl are la dispoziție pentru a-și asigura rezervele și sporește vulnerabilitatea Europei în eventualitatea unei întreruperi a livrărilor. Riscul confruntării este mare din cauză că Putin vede mereu în slăbiciune o provocare.

Amenințările Rusiei de a reduce fluxul de gaze către Slovacia sau către orice țară care ar facilita fluxul invers cer o ripostă solidă. Oficialilor ruși care urmează să se întâlnească cu membri ai Comisiei săptămâna viitoare trebuie să li se spună că oricărei țări căreia i s-ar aplica un asemenea tratament i se vor oferi înlocuitori din partea partenerilor UE. De asemenea, trebuie să li se mai spună că nicio conductă rusească de gaze nu va fi exceptată de la regementările din Al Treilea Pachet Eergetic, chiar dacă asta înseamnă sfârșitul definitiv al proiectului South Stream. Europa nu are nevoie de mai multe conducte ca să importe gaze din Rusia. Ea are nevoie de o întărire a reglementărilor necesare finalizării pieței energetice interne și de o Rusie care să se comporte ca un furnizor normal și responsabil. Cu cât mai bine va face asta, cu atât mai mult ar avea șansa unui atare partener.

Articol de David Clark
Traduceea: Alexandru Danga