Multe fețe noi, persoane care n-au făcut niciodată politică, dar care reprezintă diversitatea societății de azi, ar putea ocupa până la jumătate din cele 577 de fotolii ale Adunării Naționale Franceze, notează RRA.

Sunt candidații partidului prezidențial La Republique en Marche. Scorurile bune obținute de ei în primul tur ar putea fi confirmate duminică. Acest fapt stârnește, în mediile politice și jurnalistice, temerea că președintele s-a înconjurat doar de yes-meni și că ar putea derapa într-o atitudine autoritară, fără o opoziție solidă. Directorul Institutului Jaques Delors, pentru studii europene, Yves Bertoncini, nu împătășește aceeași temere:

Y.Bertoncini: În realitate, Emmanuel Macron - atât în partidul său, cât mai ales în guvern – încearcă experiența unei coaliții, pentru că a adunat în jurul său nu numai oameni noi, ci și pesonalități cu vederi de stânga sau de dreapta. Este, într-adevăr, o coaliție care îi dă foarte multă putere. Oricum, președintele francez este foarte puternic, mai puternic decât cel american, conform Constituției. Dar, să nu exagerăm! În partidul său nu sunt numai fideli, nu sunt numai persoane obediente. Există contra-puteri, oameni cu viziuni diferite, care i s-au alăturat pentru că vor o schimbare, și care vor asigura un echilibru de opinii vis-a-vis de puterea prezidențială.

Eșecul de la prezidențaile s-a repetat la legislative, în cazul partidelor tradiționale, însă cei mai loviți sunt socialiștii. Iată care ar putea fi explicațiile, în opinia analistului politic, Yves Bertoncini:

Y. Bertoncini: Prima explicație pentru eșecul socialiștilor este clasică: au fost la putere în ultimii 5 ani, împreună cu preșdintele Francois Hollande. Nu au dat rezultatele promise. În plus, s-a adâncit ruptura în interiorul partidului și al elctoratului, unde s-a consolidat o linie radicală, care s-a apropiat de liderul stângii radicale, Jean-Luc Melenchon, și o altă linie, social-democrată, modernistă, care s-a orientat către Emmanuel Macron. Rămâne de văzut dacă socialiștii vor reuși să depășească acest impas.
Cât privește situația dreptei tradiționale, este una de natură conjuncturală. Republicanii ar fi trebuit să câștige aceste alegeri, aveau toate șansele. Dar au pierdut din cauza problemelor personale, de moralitate, ale candidatului lor la președinție, Francois Fillon. Iar acum, la legislative, putem spune că drepta nu este rău plasată. Și NU, cele două partide vechi nu se află în aceeași situație. Chiar dacă, ele și-au atras oarecare discretitare în ochii electoratului. Iar apoi, Emmanuel Macron a știut să speculeze dorința de înnoire, neîncrederea în politicienii vechi, manifestate de alegători și avenit cu mișcarea sa En Marche. Până anul acesta, a fost extrema dreaptă care a profitat de nemulțumirile francezilor față de guvernele lor, de unde și ascensiunea din ultimii ani a Frontului Național. Macron a riscat și a recrutat pentru legislative peste jumătate din candidații partidului său din rândul celor care n-au fost niciodată aleși, fețe noi din societatea civilă, multe femei. A captat dorința de schimbare și s-a folosit de neîncrederea pe care franceyii o aveau în politicienii vechi.

Ce influență va avea Franța în Europa, prin această nouă conducere? Se va schimba ceva față de administrațiile anterioare? Răspunde directorul Institutului Jaques Delors, pentru studii europene, Yves Bertoncini:

Y. Bertoncini: Important este, în primul rând, ca președintele Macron să reușească în Franța. Credibilitatea sa va fi întărită doar dacă va ajunge să reformeze Franța, așa cum a promis. El a spus că Franța trebuie să-și recunoască și să-și rezolve problemele, fără să mai dea mereu vina pe Uniunea Europeană. Aceasta este condiția primordială pentru ca apoi să poată avea influență în Europa. Un alt element în favoarea sa este actuala agendă europeană și internațională, foarte focalizată pe provocarea de securitate colectivă, lupta împotriva terorismului islamist, haosul din Siria, Irak, Libia, Rusia lui Vladimir Putin, din ce în ce mai agresivă și, nu în ultimul rând, președintele Donald Trump, atât de imprevizibil și puțin fiabil. Macron vca insita pe dosarul securitățiin cetățenilor, care este, de fapt, un vechi proiect al Franței. Francezii au dorit întotdeauna ca proiectul european să fie mai degrabă politico-diplomatico-militar, decât economic. Iar în ce privește noua organizare a zonei euro – un buget și un parlament propriu – Franța trebuie mai întâi să-și facă ea însăși temele în relația cu Uniunea Europeană, să-și îmbunătățească rezultatele bugetare. Celalat proiect – Europa mare, cu definitivarea pieței unice, concurență fiscală și socială, liberalizarea piețelor, aici Macron ar putea intra în contradicție cu țările Europei Centrale și de Est, dar și cu Germania. Pentru că Germania o duce foarte bine în Europa așa cum este ea construită acum: economic, social, bugetar. Dar Franța nu merge la fel de bine.

În acest moment, Franța are o datorie externă de 2.150 de miliarde de euro, a depășit în fiecare an deficitul bugetar impus de Uniunea Europeană, se confruntă cu un șomaj de peste 10 la sută și cu scăderea constantă a puterii de cumpărare, se plânge de valoarea nesatisfăcătoare a investițiilor.