Filipine | ONU lansează un plan de răspuns umanitar pentru ajutorarea victimelor taifunului Rai

  • 24 Decembrie 2021 18:27
Filipine | ONU lansează un plan de răspuns umanitar pentru ajutorarea victimelor taifunului Rai

ONU lansează vineri în Filipine un plan de răspuns umanitar, în valoare de 6,5 milioane de dolari, pentru ajutorarea victimelor taifunului Rai care a devastat weekendul trecut sudul și centrul țării, a anunțat joi coordonatorul local al Națiunilor Unite, Gustavo Gonzalez, informează agenția AFP, citată de Agerpres.

"Mâine (vineri, n.a.), vom realiza la nivel local, alături de comunitatea internațională reprezentată la Manila, (...) o prezentare a nevoilor umanitare și a planului prioritar" pentru ajutorarea populației, a declarat Gonzales în cadrul unei conferințe de presă virtuale.

"Solicitarea financiară este de 6,5 milioane de dolari" și "vizăm cel puțin 530.000 de persoane din zonele cele mai afectate", a precizat el, menționând nevoi la nivel de "logistică sanitară", pentru "accesul la apă potabilă" și pentru "instalații de canalizare".

Avem nevoie de "un impuls pentru sprijin deplin, de o demonstrație de solidaritate", a subliniat Gustavo Gonzalez, menționând că "în prezent, provocarea este ca această solidaritate să se traducă rapid în acțiuni concrete".

În urmă cu o săptămână, insulele Filipine au fost devastate de taifunul Rai, care a provocat cel puțin 375 de morți în sudul și centrul arhipelagului. Taifunul a rupt acoperișuri, a dezrădăcinat copaci, a distrus case de lemn și a lăsat fără electricitate mai multe localități.

Președintele filipinez Rodrigo Duterte a decretat stare de calamitate pentru a intensifica operațiunile de ajutorare a celor peste 2 milioane de persoane afectate de cel mai puternic taifun care a lovit țara în acest an. Donațiile din străinătate au consolidat, de asemenea, eforturile locale de acordare de ajutor pentru provinciile din centrul și sudul țării afectate de taifunul Rai, înainte de Crăciun, a declarat miercuri purtătorul de cuvânt al președinției, Karlo Nograles. China a declarat miercuri că va dona un milion de dolari pentru eforturile de ajutorare, în timp ce Uniunea Europeană a declarat că va aloca o sumă inițială de 1,7 milioane de euro pentru ajutor umanitar. Statele Unite ale Americii, Franța, Canada, Australia, Japonia, Marea Britanie și alte țări au trimis și au promis ajutor, a spus Nograles.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică*Știri*Muzică
Meteo Chișinău
3,29
Cer senin
Umiditate:80 %
Vint:6,17 m/s
Sat
4
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Arhivă Radio Chișinău