Filipine: Vulcanul Bulusan a intrat în erupție
-
10 Iunie 2016 12:34

Vulcanul filipinez Bulusan, unul dintre cei mai activi din țară, a intrat vineri în erupție aruncând o coloană de cenușă la 2.000 de metri înălțime, a informat Institutul de Vulcanologie și Seismologie din Filipine, scrie Agerpres.
Potrivit agenției guvernamentale, s-au înregistrat 113 cutremure în jurul vulcanului în ultimele 24 de ore iar din crater a țâșnit o coloană de cenușă timp de cinci minute, după ora locală 11.35 (03.35 GMT).
"Locuitorii aflați în afara unui perimetru de 4 km sunt în siguranță, dar trebuie să se aștepte la o ploaie de cenușă", a declarat Renato Solidum, purtătorul de cuvânt al Phivolcs, ziarului local Inquirer.
În mai 2015, vulcanul a intrat de două ori în erupție determinând evacuarea a aproximativ 1.100 de persoane.
Vulcanul Bulusan, situat în provincia Sorsogon, la circa 300 de km de Manila, are 1.565 metri înălțime și a devenit activ de 15 ori din 1886 până în prezent.
Cea mai mare erupție din istorie este cea vulcanului Pinatubo, în iunie 1991, care s-a soldat cu 850 de morți și peste un milion de sinistrați.
Arhipelagul filipinez se află într-o zonă de intensă activitate seismică, cuprinsă în așa-numitul "cerc de foc al Pacificului" și numără 23 de vulcani activi.