Filarmonica Națională „Serghei Lunchevici" își deschide stagiunea concertistică 2022-2023
-
28 Septembrie 2022 13:06
Filarmonica Națională "Serghei Lunchevici" își va deschide stagiunea concertistică 2022-2023 pe 30 septembrie, cu un concert cu genericul ”Interferențe culturale”. Evenimentul se va desfășura la Palatul Național ”Nicolae Sulac”, începând cu ora 19:00, informează MOLDPRES.
Concertul inaugural aduce în atenția publicului creații semnate de compozitori autohtoni și români: D Variu, L. Gondiu, Gh. Ciobanu etc. Potrivit organizatorilor, cea mai spectaculoasă lucrare din acest concert este ”La Bulciugu Mirelui” scrisă pentru cor și orchestră de compozitorul român Dan Variu. În concert se vor produce artiștii Filarmonicii și invitați speciali, care vor fi acompaniați de Orchestra Simfonică a instituției, sub bagheta dirijorală a maestrului Mihail Agafița: Tatiana Busuioc (soprano), Geta Burlacu, Nătălița Munteanu, Ruslan Bârlea (declamator, România), Radu Tălămbuță (vioară), Sergiu Mușat (clarinet).
În cadrul concertului vor mai evolua: Ansamblul de Dansuri ”Fluieraș”, condus de Iurie Bivol, Ansamblul ”Orient Dance”, condus de Natalia Duminică și Capela Corală Academică ”Doina”, condusă de Ilona Stepan.
Al doilea eveniment din cadrul deschiderii stagiunii va avea loc la Sala cu Orgă pe 1 octombrie, ora 19:00, de Ziua Internațională a Muzicii. Pe scenă vor evolua: Concertino Accordion Band, soliștii Eugen Negruța (acordeon, bandoneon), Eugen Ursu (vioară) și invitatul special al serii Marin Gheras (nai).