Fiica lui Whitney Houston a murit, la vârsta de doar 22 de ani

  • 28 Iulie 2015 08:34
Fiica lui Whitney Houston a murit, la vârsta de doar 22 de ani

Bobbi Kristina Brown, fiica regretatei cântărețe Whitney Houston și a artistului Bobby Brown, a murit, duminică, la vârsta de 22 de ani, conform unui anunț oficial făcut de un reprezentant al familiei.

"Bobbi Kristina Brown a murit duminică, 26 Iulie 2015, înconjurată de familia sa, găsindu-și în sfârșit liniștea în brațele Domnului. Dorim încă o dată să le mulțumim tuturor pentru iubirea și susținerea imensă oferite în aceste ultime luni”, a anunțat Kristen Foster, purtătoarea de cuvânt a familiei, citată de CNN.

Decesul lui Bobbi Brown vine după aproape jumătate de an de când tânăra a fost găsită fără cunoștință în cada din sala de baie a vilei sale, dintr-o suburbie a orașului Atlanta. Incidentul a avut loc pe 31 Ianuarie și a prezentat o serie de similarități bizare cu circumstanțele în care a murit mama ei, în anul 2012.

Bobbi Kristina fusese plasată în comă indusă, iar unii dintre membrii familiei sale susțineau că medicii au diagnosticat-o ulterior cu leziuni cerebrale ireversibile.

După apariția informațiilor privind decesul tinerei în presa americană, mai multe echipe ale unor posturi de televiziune, dar și numeroși fani s-au reunit în Duluth, o suburbie a orașului Atlanta, unde au aprins lumânări în fața centrului de îngrijiri paliative în care a murit fiica lui Whitney Houston.

Bobbi Kristina Brown era singurul copil al celebrei cântărețe. Ea s-a născut în 1993, în timpul căsătoriei lui Whitney Houston cu rapperul Bobby Brown, de care artista a divorțat în 2007.

Bobbi Kristina a devenit cunoscută publicului american la jumătatea anilor 2000, grație reality show-ului "Being Bobby Brown", în care a apărut adeseori alături de părinții ei.
 Whitney Houston și fiica ei au cântat împreună la televiziunea națională americană în 2009. Cu acea ocazie, ele au interpretat împreună piesa "My Love Is Your Love", în Central Park din New York, într-o ediție specială a emisiunii "Good Morning America", difuzată de televiziunea ABC.

Bobbi Kristina era foarte apropiată de mama ei, iar decesul acesteia a reprezentat o veritabilă tragedie pentru ea. După moartea cântăreței, Bobbi Kristina a moștenit averea mamei sale.

La doar câteva zile după decesul cântăreței, Bobbi Kristina - care avea pe atunci vârsta de 18 ani - a fost transportată de urgență la Cedars-Sinai Medical Center, întrucât "se simțea copleșită", a precizat un prieten de familie, Kim Burrell.

În 2012, Bobbi Kristina a fost acuzată în presa americană că ar consuma substanțe ilegale, după aparițiile sale controversate în câteva episoade ale reality show-ului "The Houstons: On Our Own", produs și difuzat de televiziunea Lifetime, care a prezentat viața familiei Houston după decesul celebrei cântărețe.

Pe 11 februarie 2012, mama lui Bobbi Kristina, renumita cântăreață americană Whitney Houston, a fost descoperită decedată într-o cadă din hotelul Beverly Hilton din Los Angeles, cu doar câteva ore înainte de a participa la o petrecere organizată cu ocazia premiilor Grammy.

Autopsia a dezvăluit faptul că artista s-a înecat în cadă, "în apă extrem de fierbinte", care avea o adâncime de doar 30 de centimetri. Biroul de medicină legală din Los Angeles a stabilit că decesul cântăreței a reprezentat o "moarte accidentală prin înecare", iar printre factorii care au contribuit la deces s-au aflat "o maladie cardiacă și consumul de cocaină".


Sursa: mediafax.ro

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
2,74
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:1,54 m/s
Fri
5
Sat
6
Sun
3
Mon
2
Tue
3
Arhivă Radio Chișinău