Fiecare cetățean austriac va primi lunar cinci teste gratuite de COVID-19 pe care le va efectua acasă
-
15 Februarie 2021 18:57
Austria își va spori deja intensa campanie de testare pentru COVID-19 prin oferirea gratuită începând din luna martie pentru toți cetățenii a unor teste care pot fi efectuate acasă.
''Așa va fi posibil ca oamenii să fie în siguranță și acasă'', a declarat luni cancelarul Sebastian Kurz cotidianului vienez DerStandard, preluat de agenția EFE.
Conform anunțului șefului guvernului de la Viena, fiecare cetățean austriac va primi gratuit câte cinci teste pe lună și ele vor fi disponibile în farmacii începând din 1 martie.
Acestea sunt complementare testelor antigen și PCR, deja oferite masiv populației austriece în centrele de testare, precum și în instituțiile de învățâmânt, unde profesorii și elevii sunt testați după ce săptămâna trecută s-au redeschis școlile odată cu terminarea celui de-al treilea lockdown.
Redeschiderea parțială a țării - care vizează magazinele neesențiale, unele servicii (precum cele de cosmetică), muzeele, nu însă și hotelurile și divertismentul - este astfel însoțită de o testare intensă, măsură considerată de guvernul austriac ca fiind cheia ruperii lanțurilor de transmitere a virusului și punerii epidemiei sub control prin detectarea și izolarea cazurilor pozitive asimptomatice.
Conform agenției austriece de presă APA, numai în ultimele șapte zile au fost efectuate peste 1,5 milioane de teste PCR și antigen, fără a pune la socoteală testele în școli, un număr asemănător de teste urmând să fie efectuat până la sfârșitul săptămânii în curs.
Austria a înregistrat în ultimele șapte zile 105 cazuri de COVID-19 la 100.000 de locuitori, inclusiv cele din Tirol, regiune care este cel mai mare focar european al variantei sud-africane a coronavirusului și de unde se poate ieși numai cu test PCR negativ.
În spitalele austriece sunt în prezent internați 1.129 de pacienți cu COVID-19, dintre care 267 la ATI.