Fetița dispărută la Bahmut a fost găsită fără suflare
-
31 Octombrie 2023 09:24

O fată de 4 ani din satul Bahmut, raionul Călărași, a fost căutată pe parcursul întregii nopți, după ce luni seara a fost anunțată dispariția ei. Inspectoratul General al Poliției a anunțat în această dimineață că fata a fost găsită fără suflare într-un canal de scurgere din localitatea Cornești, la o distanță de aproximativ 4 kilometri de casă, transmite IPN.
Potrivit IGP, copilul ar fi ieșit din ogradă în jurul orei 13.00, iar oamenii legii au fost sesizați în jurul orei 18.00.
Imediat, în căutări s-au implicat și oamenii legii, alături de voluntari.
Au fost implicate forțe suplimentare din cadrul subdiviziunilor IGP, câinii de serviciu și dronele, oferind suport grupuri de voluntari și localnici.