Festivalului Internațional de Muzică „Nopțile pianistice”
-
16 Iunie 2016 13:09
Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău sprijină organizarea unui concert dedicat creației lui Liviu Știrbu în cadrul Festivalului Internațional de Muzică „Nopțile pianistice”.
Evenimentul va avea loc pe data de 22 iunie, ora 19.00, la Sala cu Orgă.
Liviu Știrbu (n. 23 ianuarie 1953, Step-Soci, Orhei) este un compozitor de muzică din Republica Moldova. Programul concertului va cuprinde un Concert de pian și orchestră și Dublu concert pentru pian, vioară și orchestră avându-i ca soliști pe tânăra pianistă Livyka Știrbu-Sokolov și cunoscuta violonistă Elena Croitoru acompaniați de Orchestra Națională de Cameră sub bagheta maestrului Cristian Florea (Germania).
Festivalul Internațional de Muzică „Nopțile Pianistice”, ajuns la cea de-a XIV-a ediție, va avea loc la Sala cu Orgă și va cuprinde trei concerte ce se vor desfășura pe 16, 22 și 28 iunie, 2016.
Deschiderea festivalului va avea loc pe data de 16 iunie, evenimentul fiind susținut de Corul Național de Cameră, condus de Ilona Stepan și cunoscutul duet de pianiști Iurie Mahovici și Anatol Lapicus. În program va răsuna Mica Misă Solemnă pentru cor, soliști și două piane de Gioacchino Rossini.
,,Nopțile Pianistice” se vor încheia pe 28 iunie, cu un elegant moment muzical oferit de apreciatul pianist și compozitor rus Vladimir Sverdlov-Ashkenazy. Recitalul muzicianului va include lucrări de Scarlatti, Beethoven, Chopin, Musorgski, precum și creații și improvizații proprii.
Festivalul este organizat de Sala cu Orgă în colaborare cu Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău, Primăria Municipiului Chișinău și Fundația Culturală „J.S. Bach”.