Festivalul „la românească în fiecare casă” organizat de Episcopia de Bălți, la a II-a ediție

  • 29 August 2022 15:53
Festivalul „la românească în fiecare casă” organizat de Episcopia de Bălți, la a II-a ediție

Duminică, 28 august, la parohia „Pogorârea Sfântului Duh” din orașul Briceni s-a desfășurat, cu binecuvântarea PS Antonie, Episcopul de Bălți, ediția a II-a a Festivalului „Ia românească în fiecare casă”.

Festivalul a fost organizat de Episcopia de Bălți în parteneriat cu Consulatul General al României la Bălți și Direcția Învățământ, Tineret și Sport, Briceni. 

În debutul evenimentului, după cuvântul de binecuvântare al PS Antonie, mesaje de salut au adresat Excelența Sa, Petrișor Dumitrescu, Consulul General al României la Bălți, și Vitalie Știrbu, șeful Direcției Învățământ, Tineret și Sport, Briceni.

Invitata de onoare a Festivalului a fost Varvara Buzilă, renumit etnograf și muzeograf din R. Moldova, care a vorbit despre istoricul și semnificațiile ornamentale ale iei românești.

În cadrul programului artistic au evoluat: ansambluri de copii de la Gimnaziul din satul Cotiujeni, Liceul Teoretic din Grimăncăuți, CCC Briceni și Liceul Teoretic din Trebisăuți. 

Festivalul a inclus expoziții consacrate iei românești de la Centrul Ecologic Colicăuți și Centrul de Creatie a copiilor (CCC) Briceni.

La final, PS Antonie a menționat că acest festival face parte dintr-un proiect al Episcopiei de Bălți, care are ca obiectiv promovarea credinței străbune, a limbii române, a istoriei adevărate a neamului românesc, a tradițiilor – a tot ce definește identitatea românească, transmite infoprut.

În final, participanții la Festival au primit diplome de gratitudine înmânate de Petrișor Dumitrescu, Consulul General al României la Bălți.

 
Tags

Alte Noutati

LIVE: Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
8,29
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:3,6 m/s
Fri
9
Sat
10
Sun
8
Mon
7
Tue
11
Arhivă Radio Chișinău