Festivalul Internațional de Literatură și Traducere Iași, cel mai mare festival de acest gen din Sud-Estul Europei, ajunge la Chișinău

  • 19 Septembrie 2023 15:22
Festivalul Internațional de Literatură și Traducere Iași, cel mai mare festival de acest gen din Sud-Estul Europei, ajunge la Chișinău

În acest an, pentru prima dată, Festivalul Internațional de Literatură și Traducere Iași – FILIT, cel mai mare festival de acest gen din Sud-Estul Europei, va trece Prutul. Prima ediție FILIT Chișinău se va desfășura în perioada 20-22 octombrie 2023 și va reuni prozatori din țară și din străinătate, alături de poeți, traducători, editori, critici literari, librari, distribuitori de carte, manageri culturali, jurnaliști, artiști.

În cele trei zile de FILIT Chișinău vor fi organizate mai multe evenimente  culturale: întâlniri cu scriitori din România și din Europa, ateliere tematice pentru copii, întâlniri ale cluburilor de lectură, ateliere de scriere creativă pentru liceeni, mese rotunde și întâlniri profesionale.

În program va fi inclusă și Noaptea Albă a Poeziei (NAP), un maraton de poezie și muzică, la care vor participa zeci de poeți și performeri de pe ambele maluri ale Prutului, dar și din străinătate.

Fundația KA-TET, coordonatoarea evenimentelor de la Chișinău, a lansat și un apel pentru voluntari, care vor lucra alături de echipa de organizare în perioada premergătoare festivalului și în timpul acestuia.

Doritorii pot trimite CV-urile în format simplu, sau câteva rânduri despre experiența pe care o au, alături de datele de contact, până pe data de 1 octombrie, pe adresa de e-mail [email protected].

Voluntarii selectați vor fi contactați de către organizatori și vor fi invitați la sesiunile de pregătire și instruire.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir și Sergiu Scânteian
Meteo Chișinău
2,18
Cer senin
Umiditate:86 %
Vint:7,72 m/s
Sat
4
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Arhivă Radio Chișinău