Fermierii susțin că seceta a afectat deja o parte din culturile cerealiere de toamnă. Expert: Situația este una chiar dramatică

  • 19 Noiembrie 2021 15:09
Fermierii susțin că seceta a afectat deja o parte din culturile cerealiere de toamnă. Expert:  Situația este una chiar dramatică

După un an agricol relativ bun, Rep. Moldova s-ar putea pomeni cu roade mai mici și de calitate redusă. Motivul principal, spun fermierii, este seceta prelungită, la care se adaugă și prețurile mai mari la gaze. 

Lipsa ploilor mai bine de trei luni a afectat deja o parte din culturile cerealiere de toamnă. Roada bună la care sperau agricultorii ar putea fi compromisă, spune Vasile Mîrzenco, director al Federației Naționale a Fermierilor, care deține și câteva loturi de pământ.

„Am o suprafață mică: am semănat grâul de toamnă, am procurat sămânță foarte bună, am prelucrat terenul mai bine ca altădată. Dar cu regret, grâul nu răsare, deși l-am semănat cu trei săptămâni în urmă, am administrat îngrășăminte după tehnologie. Sunt îngrijorat ca toți agricultorii și ei trebuie înțeleși. Grâul trebuia deja să înfrățească acum, să fie covorul verde, ca să avem o roadă bună anul viitor, dar grâul abia a încolțit pe undeva. Și atunci când nu este umiditate suficientă, grâul moare în uscăciune”, susține Vasile Mîrzenco. 

Situația este gravă, mai spune Vasile Mîrzenco. El crede că agricultorii au acum nevoie de ajutor din partea autorităților, cel puțin să fie scutiți de unele impozite în această perioadă. Și expertul IDIS Viitorul, Viorel Chivriga, consideră că situația este chiar dramatică în agricultură. El afirmă că pe lângă secetă, fermierii se confruntă cu probleme la depozitarea cerealelor.

„Situația e una chiar dramatică, după un an destul de generos, cu recolte mari. Chiar dacă am avut o recoltă mare anul acesta, agricultorii se confruntă cu o problemă legată de depozitarea, uscarea cerealelor (…). Înființările cu culturi cerealiere din toamna anului curent sunt tergiversate foarte dur din cauza secetei. În prezent avem circa 50 la sută din suprafețe însămânțate, ceea ce ar însemna probleme destul de mari în 2022”, a afirmat expertul. 

De altfel, o asociație a agricultorilor, Forța Fermierilor, a adresat o scrisoare deschisă autorităților, prin care le cere implicare în soluționarea de urgență a problemelor cu care se confruntă. Fermierii mai cred că tergiversarea rezolvării acestora va pune în pericol „securitatea alimentară a statului”.  Fermierii denunță astfel de probleme precum: seceta, criza gazelor naturale, prețurile mari la motorină, dar și lipsa de măsuri din partea autorităților în susținerea fermierilor.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Istoria la pachet cu Gheorghe Cojocaru
Meteo Chișinău
2,18
Cer fragmentat
Umiditate:65 %
Vint:5,14 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Thu
3
Arhivă Radio Chișinău