Fermierii cer Parlamentului European să interzică termeni precum burger vegetarian
-
20 Octombrie 2020 09:45
Restaurantele și magazinele din Uniunea Europeană ar putea să nu mai aibă voie să promoveze produse precum "burger vegetarian" sau "cârnați vegetarieni", dacă fermierii vor avea câștig de cauză într-o dezbatere care va avea loc săptămâna aceasta în Parlamentul European, transmite Reuters, preluat de Agerpres.
Parlamentul Europeană va vota săptămâna aceasta o serie de amendamente care ar limita utilizarea unor cuvinte precum "hamburger" sau "cârnați" numai pentru etichetarea produselor din carne. O altă propunere cere restricționarea unor termeni precum "similar" cu laptele, untul sau brânza pentru produsele care nu conțin lactate.
Fermierii susțin că aceste măsuri sunt necesare pentru a-i proteja pe consumatori de inducerea în eroare. Organizațiile medicale, cele de protecție a mediului și companiile care realizează produse vegetariene susțin că acesta ar fi un pas înapoi în îndeplinirea obiectivelor de mediu și de sănătate ale blocului comunitar.
Curtea Europeană de Justiție a interzis deja expresii precum "lapte de soia" și "brânză vegană" în urmă cu trei ani, hotărând că termeni precum lapte, smântână, unt, brânză și iaurt nu pot fi utilizate pentru produse care nu sunt lactate.
Amendamentele propuse ar merge și mai departe, deoarece cei care promovează produse alimentare pe bază de plante nu le vor mai putea compara cu lactatele prin utilizarea unor cuvinte precum "similar", "la fel" "de același tip". De asemenea, termeni precum "friptură", "cârnați", "escalope", "burger" și hamburger" ar fi permiși numai pentru produsele care conțin carne.
Asociația fermierilor europeni Copa Cogeca susține că Uniunea Europeană ar trebui să pună punct unor descrieri "suprarealiste". Copa Cogeca precizează că autorizarea unor termeni precum "burger vegetarian" ar deschide o cutie a Pandorei care ar crea confuzie în rândul consumatorilor și i-ar prejudicia pe fermieri.
Pe de altă parte, un grup de producători de produse alimentare pe bază de plante, inclusiv giganți precum Unilever și Ikea, precum și European Medical Association, au apreciat că aceste propuneri sunt "disproporționate și în contrasens cu climatul actual".
Amendamentele vor fi discutate în Parlamentul European în cadrul unei reforme mai ample a sectorului agricol. Parlamentul European nu poate impune modificări de unul singur dar va adopta o poziție înaintea negocierilor cu statele membre din blocul comunitar.
Sursa:Agerpres