Fenomen spectaculos pe cer, în această noapte. Ce sunt Orionidele și unde le puteți vedea cu ochiul liber
-
20 Octombrie 2020 19:14
Unul dintre cele mai așteptate fenomene astronomice ale anului are perioada de maximă vizibiltate în această noapte: Orionidele, o ploaie de „stele căzătoare”. Acest curent este cunoscut pentru meteorii foarte strălucitori pe care uneori îi produce, un motiv în plus pentru a-l observa, scrie DIGI24.ro.
Potrivit sursei citate, astronomul Adrian Șonka spune că Orionidele pot fi văzute cu ochiul liber, dar pentru acest lucru e nevoie să ieșim din oraș, unde poluarea luminoasă este foarte puternică.
„Trebuie să ieșim în afara orașului și să ne uităm cu ochiul liber, în următoarele două nopți. Cel mai bine e după ora 1 dimineața, să ne uităm spre nord sau spre vest și să așteptăm să se vadă stelele căzătoare. Sunt cam 20 pe oră. Nu sună mult, dar pentru stele căzătoare e bine. Asta trebuie să facă oamenii, să profite că este senin și să se uite spre cer”, a spus astronomul.
El a avertizat însă că, într-o noapte normală, pe cer pot fi văzuți mai mulți sateliți artificiali decât stele căzătoare.
Șonka a explicat la Digi24 și originea acestui curent de meteori.
„Pământul se rotește îm jurul Soarelui și ajunge într-o zonă mai bogată în praf. Praful acesta vine de la asteroizi și comete. În cazul acesta, praful vine de la celebra cometa Halley, care revine la Soare la 76 de ani. Pământul ajunge în locul acesta de două ori pe an”, a spus Șonka.